International

Germania: Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt eficace şi împotriva noii tulpini din Marea Britanie

Experţii Uniunii Europene au ajuns la concluzia că vaccinurile împotriva COVID-19 concepute până în prezent sunt eficace şi împotriva noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 descoperită în Marea Britanie, a declarat duminică ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, citat de AFP, potrivit Agerpres.

”Conform a tot ceea ce ştim la ora actuală şi în urma discuţiilor care au avut loc între experţii autorităţilor europene”, noua tulpină ”nu are impact asupra vaccinurilor”, care rămân ”toate la fel de eficace”, ”ceea ce ar fi o veste foarte bună”, a spus ministrul Spahn.

Discuţiile la care el a făcut referire s-au desfăşurat duminică în cadrul unei reuniuni la nivel de experţi a statelor UE, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Sănătăţii.

Nu există indicii că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă. Câteva cazuri sporadice au fost deja confirmate în afara Marii Britanii.

Mai multe state membre ale UE, printre care Belgia, Olanda, Italia, Austria, Irlanda, Germania, Bulgaria şi România au anunţat duminică suspendarea legăturilor aeriene din şi către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Belgia a suspendat de asemenea legăturile feroviare cu teritoriul britanic, iar Franţa a oprit complet pentru cel puţin 48 de ore transportul de persoane şi mărfuri dinspre Marea Britanie, inclusiv transporturile rutiere, maritime şi feroviare.

Preşedinţia germană a Consiliului UE a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a statelor membre, în baza mecanismului integrat al UE pentru un răspuns politic la crize (IPCR). Acest mecanism are ca scop luarea unor decizii rapide şi coordonate la nivelul UE în cazul unor crize importante şi complexe.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

6 minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

o oră ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

2 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More