Energie

Germanii fac cursuri pentru a se descurca în situaţii de pană de curent

Ceea ce odată era un scenariu de film SF, perspectiva unei pene de curent în cea mai mare economie Europei a devenit acum o ameninţare posibilă în contextul crizei energetice actuale, transmite Reuters.

În acest context, un număr din ce în ce mai mare de germani au început să facă cursuri pentru a învăţa cum să acţioneze dacă se găsesc într-o situaţie de pană de curent.

“Dacă se opreşte alimentarea cu electricitate atunci nimic nu mai funcţionează. Şi trebuie să înţelegem ce înseamnă cu adevărat această expresie”, a spus Birgitt Eberlin, instructoare care lucrează pentru organizaţia caritabilă Workers’ Samaritan Federation (ASB).

În aceste situaţii, sarcini simple, precum gătitul mâncării, hidratarea sau îngrijirea animalelor de companie sau sunatul la uşa vecinului devin o provocare.

De aceea, organizaţiile caritabile din Germania au început să ofere cursuri gratuite cu privire la acest subiect, în numele BBK, Oficiul Federal pentru Protecţie Civilă şi Asistenţă în caz de Dezastre.

La sediul organizaţiei caritabile Workers’ Samaritan Federation (ASB), de la marginea Berlinului, Birgitt Eberlin le explică cursanţilor săi elementele de bază, inclusiv faptul că trebuie să aibă pregătite lumânări, chibrituri şi lămpi, după care stinge lumina şi restul cursului se derulează la lumina lumânării.

“Cu trei generaţii în urmă, oamenii ştiau ce înseamnă viaţa fără electricitate. Acum ne dăm seama că abia putem funcţiona fără electricitate”, spune Albrecht Broemme, fost pompier la Berlin care a fost rechemat de la pensie pentru a ajuta la punerea la punct a infrastructurii pentru pandemie, iar ulterior pentru sosirea refugiaţilor ucraineni.

Agenţia federală pentru reţele din Germania a avertizat că există posibilitatea raţionalizării gazelor naturale la iarnă, după ce Rusia a redus livrările de energie spre Germania, ca urmare a invadării Ucrainei.

Cu toate acestea, în condiţiile în care depozitele de gaze sunt aproape pline şi vremea este neobişnuit de caldă pentru această perioadă a anului, Germania speră să evite penele de curent neanunţate.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More