Comunicate de presa

GFG Alliance îl numește pe Sandip Biswas în funcția de Group Chief Investment Officer

GFG Alliance l-a numit pe Sandip Biswas în funcția de Group Chief Investment Officer, în contextul consolidării echipei de management la nivel global, potrivit unui comunicat.

Sandip va fi responsabil pentru obținerea unor performanțe comerciale și investiționale susținute și va avea un rol cheie în realizarea planurilor de restructurare a creditelor și de transformare a grupului, arii în care are o expertiză îndelungată. De asemenea, Sandip va contribui la eforturile GFG de a deveni neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030 (CN30), având o experiență solidă în dezvoltarea proiectelor de decarbonizare.

Anterior, Sandip a ocupat timp de 17 ani funcții de management și la nivelul consiliului de administrație în compania Tata Steel, fiind Group Executive Vice President Finance Tata Steel Limited, unde a supravegheat strategiile de finanțare ale grupului, inclusiv capital structure, M&A, precum și activitățile de capital raising. În iulie 2019, Sandip a devenit Executive Director Tata Steel Europe, fiind responsabil de programul de transformare a companiei, și a fost numit în consiliul de administrație. Cel mai recent, Sandip Biswas a fost Președinte Tata Steel UK.
Sandip a făcut parte din consiliile de administrație ale unor companii din diverse zone geografice – Asia de Sud-Est, India, Africa, Europa și Canada – în numeroase domenii precum transporturi maritime, porturi, exploatarea cărbunelui și minereului și industria siderurgică. Absolvent al Universității Calcutta, Sandip este membru al Institute of Chartered Accountants și al Institute of Company Secretaries din India.
Sandip va contribui la întărirea legăturilor dintre industrie, societate și mediu, esențiale pentru îndeplinirea viziunii GFG de a crea un viitor sustenabil pentru industrie și societate.

Despre numirea sa, Sandip Biswas a declarat: „Ascensiunea GFG și focusul său pe transformarea GREENSTEEL plasează grupul într-o poziție unică în industria noastră. GFG are active excelente în întreaga lume, care performează excepțional și oferă o platformă solidă de dezvoltare. Următorii ani vor fi decisivi pentru grup, pe măsură ce acesta își finalizează planurile de restructurare și transformare, de aceea sunt încântat de oportunitatea unui rol cheie în această călătorie, în special în misiunile noastre GREENSTEEL și CN30.”

Sanjeev Gupta, Președintele Executiv GFG Alliance, a declarat: „Sandip este un lider de excepție în industria siderurgică la nivel mondial. Experiența profundă a lui Sandip ca strateg financiar și expertiza sa în proiecte majore de decarbonizare a industriei siderurgice vor fi esențiale pentru succesul nostru viitor, pe măsură ce grupul devine sustenabil pe termen lung. Sunt încântat că Sandip se alătură echipei noastre și mă bucur să lucrăm împreună pentru a îndeplini promisiunea GFG de a crea un viitor sustenabil și de a realiza transformarea GREENSTEEL.”

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More