International

Ghani, în exil în Emirate, li s-a adresat compatrioţilor, spunând că a plecat pentru a preveni vărsarea de sânge (video)

Preşedinte afgan Ashraf Ghani, refugiat în Emiratele Arabe Unite, le-a adresat miercuri seară un mesaj video compatrioţilor săi, în care a declarat că a părăsit Afganistanul pentru a preveni vărsarea de sânge şi a negat că ar fi luat cu el o mare sumă de bani la plecarea din palatul prezidenţial, transmite Reuters.

Ghani a fost aspru criticat de foşti miniştri pentru faptul că a părăsit brusc ţara în timp ce forţele talibane intrau în Kabul duminică.

‘Dacă aş fi rămas, aş fi asistat la vărsare de sânge în Kabul’, a spus Ghani în mesajul său video pe Facebook, primele sale declaraţii publice după ce i s-a confirmat prezenţa în Emiratele Arabe Unite.

Ghani a mai spus că a plecat din Afganistan la sfatul unor oficiali guvernamentali.

În acelaşi mesaj, el a afirmat că susţine negocierile între talibanii care au preluat puterea la Kabul şi foşti înalţi responsabili afgani, şi a adăugat că este ‘în discuţii pentru a reveni’ în ţară.

‘Susţin iniţiativa de a negocia cu (fostul vicepreşedinte) Abdullah Abdullah şi fostul preşedinte Hamid Karzai (predecesorul lui Ghani, n.red.). Urez succes acestui proces’, a transmis el din Emirate, citat de AFP.

 

Articole recente

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

3 minute ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

5 minute ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

30 de minute ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

34 de minute ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

51 de minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

54 de minute ago

This website uses cookies.

Read More