Update articol:

Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Khamenei, spune că ameninţările americane “nu vor duce nicăieri”

Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Khamenei, spune că ameninţările americane “nu vor duce nicăieri”
 - poza 1 Ali Khamenei

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat vineri că ameninţările americane contra ţării sale “nu vor duce nicăieri”, într-un moment în care Iranul se gândeşte cum să răspundă scrisorii preşedintelui american Donald Trump care îndeamnă la negocieri asupra programului nuclear iranian, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Americanii trebuie să ştie că ameninţările nu vor duce nicăieri în faţa Iranului. Ei şi alţii trebuie să ştie că vor primi o palmă usturătoare dacă vor aduce atingere naţiunii iraniene”, a declarat Ali Khamenei într-un discurs transmis în direct la televiziune.

Pe 7 martie, Donald Trump a declarat că i-a scris Iranului pentru a propune negocieri menite, potrivit lui, să prevină dezvoltarea de arme nucleare de către Teheran, agitând ameninţarea unei intervenţii militare.

“I-am scris o scrisoare spunând că ‘eu sper că veţi negocia’, pentru că dacă va trebui să atacăm militar ar fi un lucru teribil pentru ei”, a afirmat preşedintele american.

În 2018, în timpul primului său mandat, Donald Trump s-a retras unilateral dintr-un acord internaţional asupra programului nuclear iranian şi a restabilit sancţiunile contra Iranului. Acordul prevedea ridicarea unor sancţiuni în schimbul unei limitări a activităţilor nucleare iraniene.

Joi, ministrul iranian al afacerilor externe Abbas Araghchi a afirmat că scrisoarea lui Trump constituie mai mult “o ameninţare” decât o oportunitate, adăugând că Teheranul va răspunde la ea “în următoarele zile”.

Donald Trump s-a declarat deschis dialogului cu Iranul, vechi inamic al SUA, însă a întărit în paralel politica sa de “presiune maximă” asupra Iranului.

Ţările occidentale, cu SUA în frunte, acuză de decenii Iranul că vrea să se doteze cu arme nucleare.

Iranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că activităţile sale în domeniul nuclear au doar obiective civile, în special pentru producerea de energie.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (02/03/2026)

Capital Markets Day 2026 Madrid

BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR27) (02/03/2026)

Notificare de rascumparare anticipata obligatiuni ISIN RO451CMZH2K1

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/03/2026)

Demisie din Consiliul Reprezentantilor Actionarilor

PATRIA BANK S.A. (PBK) (02/03/2026)

Hotarari AGA O 2 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (02/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23-27 februarie 2026