Energie

Giganţii energiei din Franţa cer populaţiei şi companiilor să limiteze imediat consumul

Şefii marilor companii energetice din Franţa au cerut duminică populaţiei şi întreprinderilor să limiteze imediat consumul de energie, pentru a se pregăti pentru o criză energetică care se profilează, transmite Reuters, potrivit news.ro.

”Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne reduce consumul şi a recâştiga spaţiu de manevră”, au declarat directorii generali ai Engie, EDF şi Total, într-o scrisoare deschisă publicată înziarul săptămânal Journal du Dimanche.

Scrisoarea semnată de Catherine MacGregor de la Engie, Jean-Bernard Levy de la EDF şi Patrick Pouyanne de la TotalEnergies menţionează scăderi puternice ale livrărilor de gaze din Rusia, precum şi generarea limitată de electricitate din cauza problemelor de întreţinere.

Franţa intenţionează să-şi umple depozitele de gaze până la începutul toamnei, a declarat joi premierul Elisabeth Borne.

Centrele de stocare a gazelor din ţară sunt în prezent pline în proporţie de 59%. Invadarea Ucrainei de către Rusia a adus în atenţie dependenţa Europei de gazele ruseşti, determinând o luptă pentru surse alternative de energie.

Presa franceză a relatat în martie că guvernul a purtat discuţii cu TotalEnergies cu privire la creşterea capacităţii de a primi GNL, după ce Statele Unite au declarat că sunt pregătite să mărească livrările către Europa.

”Dacă vom acţiona încă din vară, vom putea fi mai bine pregătiţi la începutul iernii viitoare, în special pentru păstrarea rezervelor noastre de gaze”, au spus directorii companiilor energetice în scrisoarea lor, adăugând că eforturile de a limita consumul ar trebui să fie ”imediate, colective şi masive”.

Ei au citat propriile eforturi de a găsi noi surse de gaze şi de a construi un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL) în portul nordic Le Havre.

Franţa şi-a extins recent mecanismul de reglementare a preţurilor gazelor până la sfârşitul anului. Iniţial programat să se desfăşoare până la sfârşitul lunii iunie, sistemul este menit să limiteze efectele creşterii preţurilor energiei asupra puterii de cumpărare a consumatorilor.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More