Acţiunile Oil Terminal au explodat la BVB
GPS susţine în scrisoare că are capacitatea să investească peste 100 milioane de dolari din fondurile proprii în orice nou proiect, sub rezerva aprobării şi a analizei detaliate a criteriilor de investiţii specifice.
Global Petrol Storage Ltd şi Amerocap LLC (GPS) au transmis o scrisoare neangajantă de interes privind investirea de capital şi expertiză în modernizarea şi îmbunătăţirea activelor deţinute de către Oil Terminal.
Scrisoarea spune: Această propunere vine ca rezultat al interesului nostru exprimat în mod constant pe parcursul ultimilor trei ani şi a discuţiei constructive purtate cu membrii Consiliului de Administraţie ai Oil Terminal în octombrie 2018. (…)
O astfel de modernizare vizează creşterea veniturilor, reducerea costurilor şi aducerea activelor Oil Terminal la cele mai înalte standarde internţionale de calitate şi eficienţă. Aşteptăm cu interes opinia Consiliului de Administraţie cu privire la cea mai potrivită opţiune pentru Oil Terminal şi acţionarii săi. Odată stabilită o cale clară în vederea unei tranzacţii, următoarea etapă ar fi ca GPS să efectueze un proces de due dilligence/audit extins, incluzând, dar fără a se limita la aspectele tehnice şi financiare ale companiei şi ale activelor Oil Terminal, pentru a evalua situaţia actuală a companiei şi nevoile de modernizare şi investiţii în dezvoltare. După o astfel de perioadă de audit, Oil Terminal şi GPS ar trebui să agreeze asupra unui plan de afaceri referitor la aceste active şi cu privire la scopul tranzacţiei vizate”.
GPS susţine în scrisoare că are capacitatea să investească peste 100 milioane de dolari din fondurile proprii în orice nou proiect, sub rezerva aprobării şi a analizei detaliate a criteriilor de investiţii specifice.
GPS a identificat trei căi primare prin care să investească în Oil Terminal, mai spune scrisoarea, însă subiectul rămâne deschis, dorind a lua în considerare şi alte opţiuni pe care CA al Oil Terminal le-ar putea găsi mai potrivite.
Opţiunile de investiţii sunt:
1.VEHICUL CU DESTINAŢIE SPECIALĂ – SPV
În această opţiune, GPS şi Oil Terminal agreează asupra activelor selectate pentru eforturile de modernizare, Oil contribuie cu aceste active la capitalul SPV, iar GPS aduce capitaluri/fonduri la capitalul social al SPV. GPS va contribui cel puţin cu nivelul necesar de fonduri pentru a asigura o participare la capital pentru GPS de minimum 51% din capitalul social al SPV. GPS şi Oil Terminal vor încheia un acord al acţionarilor care va prevedea, printre altele, pentru planul iniţial de afaceri, condiţiile pentru continuarea majorării capitalului social, regulile de guvernanţă corporativă, mecanismul adecvat de vânzare a participaţiilor şi alte dispoziţii comune acestor tipuri de tranzacţii.
2. Achiziţionarea unei participaţii minoritare, urmată de o majorare de capital social
3. Achiziţionarea unei participaţii majoritare, urmată de o majorare de capital social
Potrivit scrisorii, Planul de afaceri vizează:
-modernizarea bazei de active existente
-crearea unor noi capacităţi de stocare şi/sau readucerea în funcţiune a capacităţilor existente
-reducerea costurilor şi creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor pentru clienţi la modul general
-sporirea siguranţei în operare
-soluţionarea problemelor istorice de mediu
-prestarea de noi servicii pentru abordarea a noi segmente de piaţă
-creşterea sustenabilităţii locurilor de muncă şi pregătirea personalului
Alte beneficii suplimentare prezentate în scrisoare:
- creşterea activităţii din portul Constanţa
- stimularea economiei locale şi naţionale
- îmbunătăţirea securităţii energetice a României
- consolidarea şi extinderea Constanţei ca un centru comercial regional destinat produselor petroliere, petrochimice şi chimice din Marea Neagră şi de pe coridorul Dunării.