International

Goldman Sachs are aprobarea lui Putin pentru a-şi vinde afacerile din Rusia

Preşedintele Vladimir Putin şi-a dat acordul pentru ca Goldman Sachs Group Inc. să îşi vândă afacerile din Rusia, ceea ce face din grupul bancar american una din puţinele bănci occidentale care va putea să se retragă complet din Rusia, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Potrivit unui decret semnat de Putin, fondul armenian de investiţii CJSC Balchug Capital poate prelua totalitatea acţiunilor la Goldman Sachs Bank LLC, subsidiara din Rusia a grupului bancar american.

Goldman Sachs Bank LLC operează în Rusia din luna ianuarie 2009. Banca era specializată în oferirea de servicii pentru clienţii corporate ai Goldman Sachs şi nu lucrează cu persoane fizice. Potrivit Interfax, Goldman Sachs Bank LLC ocupă poziţia 230 în topul celor mai mari bănci din Rusia, în termeni de active.

După debutul războiului din Ucraina, Moscova a înăsprit restricţiile cu privire la vânzarea activelor ruseşti aparţinând firmelor străine, în cazul băncilor fiind nevoie de aprobarea lui Putin.

Doar câteva bănci occidentale, precum grupul austriac Raiffeisen, grupul italian UniCredit şi grupul ungar OTP, mai operează încă în Rusia, la aproape trei ani de la debutul războiului din Ucraina. Băncile străine spună că obligativitatea obţinerii unei aprobări din partea autorităţilor ruseşti înainte de a-şi vinde activele, îngreunează plecarea din Rusia, iar o aprobare prezidenţială nu este o garanţie a unei ieşiri cu succes.

Fondul CJSC Balchug Capital este controlat de omul de afaceri David Amaryan din Armenia şi anterior a fost implicat în mai multe tranzacţii de preluare a activelor jucătorilor străini care au plecat din Rusia, în special Caterpillar.

“Am lucrat îndeaproape cu toate autorităţile relevante pentru a ne asigura că această tranzacţie respectă reglementările locale şi internaţionale. Banca va juca un rol cheie în portofoliul nostru”, a declarat David Amaryan.

Preluarea operaţiunilor Goldman Sachs din Rusia va fi un moment de cotitură pentru investitorul armenian, care are active totale în valoare de aproximativ două miliarde de dolari.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

11 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

11 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

12 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More