International

Google va trebui să plătească 314 milioane de dolari pentru colectarea abuzivă de date mobile de pe telefoane cu Android

O curte cu juraţi din California a decis marţi că Google va trebui să le plătească mai mult de 314 milioane de dolari utilizatorilor de telefoane smart cu sistem de operare Android din acest stat american pentru că le-a colectat datele mobile fără un acord clar din partea lor, transmite miercuri AFP, potrivit Agerpres.

Curtea le-a dat câştig de cauză reclamanţilor, care au lansat în 2019 un recurs colectiv în numele unui număr de californieni estimat la 14 milioane, a confirmat miercuri avocatul lor.

Plângerea acuză Alphabet, compania-mamă a Google, că este responsabilă de un sistem de colectare abuzivă de date mobile, fără acordul proprietarilor telefoanelor cu sistem de operare Android, inclusiv când aparatele erau inactive.

Aceste date – exploatate ulterior în scopuri comerciale, mai ales pentru reclame ţintite – consumau şi o parte din beneficiile cuprinse în planurile tarifare, denunţau reclamanţii.

În apărarea sa, Google a contestat orice prejudiciu cauzat consumatorilor prin această culegere de date, prevăzută, potrivit companiei, în contractul comercial de utilizare.

‘Probele prezentate la proces au dezvăluit că Google colecta în secret o cantitate masivă de informaţii provenind de la telefoane smart cu sistem Android şi consuma în mod inutil datele mobile ale proprietarilor de telefoane fără consimţământul lor’, a comentat avocatul reclamanţilor, Glen Summers, pentru AFP.

În ceea ce o priveşte, Google a transmis că va face apel la decizia curţii.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

7 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

7 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

8 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

8 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

8 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More