Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat că PNL aşteaptă propunerea pe care PSD o are de făcut pentru portofoliul Apărării, în urma demisiei lui Vasile Dîncu, precizând că nu s-a discutat despre schimbarea acestui portofoliu care revine PSD cu un altul de la PNL.
“Primele şapte puncte de pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite de miercuri şi care vor fi înaintate plenului (n.r. 14 noiembrie) sunt legate de portofoliul Ministerului Apărării: vorbim de Armată, de investiţii, de înzestrare, de achiziţii noi în domeniul Apărării. Ca atare, avem nevoie rapid de un ministru competent, de un ministru profesionist. PNL respectă Protocolul (n.r. coaliţiei de guvernare). Acest portofoliu este la PSD şi ne dorim să vedem propunerea cât mai repede. Nu s-a discutat despre niciun fel de schimbare a acestui portofoliu cu alt portofoliu de la PNL. Nu cred că aşa trebuie făcute discuţiile. Aţi văzut că interimar este premierul. Premierul este un om care vine din structura MApN, însă este foarte important ca cineva să fie propus foarte repede, pentru ca activitatea la Ministerul Apărării să fie reluată de un ministru cu atribuţii pline”, a afirmat, miercuri, Gorghiu, după şedinţa Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Alina Gorghiu a menţionat că s-ar părea “nepotrivit” să se amâne numirea unui ministru la Apărare.
“PNL, când s-a vacantat poziţia de la Ministerul Educaţiei, în 48 de ore avea un ministru nou (…) care astăzi se ocupă de adaptarea amendamentelor la Legile educaţiei, astfel încât să putem să le adoptăm în plenul Parlamentului. Cred că orice partid responsabil şi serios, care are o rezervă de cadre relevantă, vine cu propunerea şi sunt convinsă că cei din PSD vor veni cu această propunere cât se poate de repede, mai ales că am văzut cât de important este acest minister în această perioadă”, a mai spus Gorghiu.
Întrebată despre o posibilă schimbare de portofolii între PNL şi PSD, Gorghiu a răspuns: “Remanierea o face exclusiv premierul, în urma unei discuţii în cadrul coaliţiei. Evaluarea a făcut-o premierul şi nu aţi văzut nicio altă schimbare. Schimbarea ministrului Apărării nu a venit ca urmare a unei remanieri, ci urmare a unei decizii de a demisiona din funcţie a acestui ministru care a avut declaraţii necongruente cu poziţia pe care statul român o are referitor la războiul din Ucraina”.
Ea a adăugat că nu vede “niciun fel de problemă în a schimba un ministru dacă premierul consideră că nu este eficient, că nu are o activitate corespunzătoare fişei postului, că nu bifează proiectele din programul de guvernare”.
- Marcel Ciolacu despre viitoarea nominalizare la Ministerul Apărării: Nu consider că este o abordare serioasă un eventual troc
Un eventual schimb de portofolii între PSD şi PNL, după demisia ministrului Apărării, Vasile Dîncu, nu reprezintă în acest moment “o abordare serioasă”, a declarat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
“În momentul acesta Ministerul Apărării are la conducere omul care a condus acel minister şi a fost şeful de stat major. Nu este o problemă în acest moment. O să venim o decizie împreună cât de curând. Cred că cel mai important este că astăzi domnul prim-ministru are toată susţinerea noastră, a mea personală. (…) Nu consider că este o abordare serioasă un eventual troc, dar are loc o discuţie în Coaliţie”, a spus Ciolacu după participarea la deschiderea Indagra 2022.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat, pe 24 octombrie, că a demisionat din funcţie.
“În cursul acestei dimineţi, am înaintat prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcţia de ministru al apărării naţionale”, a scris Dîncu, pe Facebook.