Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Cotaţiile futures la grâu şi porumb au scăzut luni la bursa de la Chicago, după ce prima navă încărcată cu cereale din Ucraina a plecat din portul Odesa, în conformitate cu termenii acordului semnat cu Rusia, ceea ce a dat naştere la speranţe că Ucraina va putea relua exporturile de cereale la scară largă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
În jurul orei 10:56 GMT, la grâu, cel mai tranzacţionat contract la CBOT a scăzut cu 1,8% până la 7,93 dolari per bushel, în timp ce cotaţia porumbului a scăzut cu 2,2% până la 6,06 dolari per bushel.
Nava cargo Razoni sub pavilion panamez, încărcată cu 26.000 de tone de porumb a părăsit luni portul Odesa la ora 6:17 GMT cu destinaţia portul Tripoli din Liban. Nava este aşteptată să sosească la Istanbul în data de 2 august şi îşi va continua drumul spre destinaţie, după inspecţiile care vor fi efectuate la Istanbul.
Aceasta este prima navă care pleacă din Odesa după ce invazia rusească a blocat porturile maritime ale Ucrainei în urmă cu cinci luni.
“Cotaţiile la grâu şi porumb sunt în scădere astăzi după ştirile că prima navă a plecat din Ucraina cu cereale pentru export utilizând un coridor sigur de shipping, ceea ce creşte probabilitatea că vom vedea mari cantităţi de grâu şi porumb din Ucraina care vor ajunge pe piaţa mondială”, a spus Matt Ammermann, analist la firma StoneX.
După invazia rusească, exporturile de cereale ale Ucrainei au fost reorientate spre transportul rutier şi fluvial cu direcţia Europa de Est, însă traderii subliniază că este nevoie de transporturile maritime pentru a creşte, în mod semnificativ, volumul livrărilor.
“Cu siguranţă proprietarii navelor care sunt blocate în Ucraina începând din februarie vor vrea să le scoată de acolo. Întrebarea care se pune este dacă proprietarii de nave vor fi dispuşi să revină în porturile din Ucraina pentru a prelua o nouă încărcătură de cereale”, a subliniat Matt Ammermann.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More