Categories: Fără categorie

Grecia anunţă că forţele de la frontieră sunt în alertă pentru evitarea repetării crizei migranţilor din 2015

Forţele de la frontiera Greciei sunt în alertă pentru a se evita repetarea sosirilor în masă de migranţi prin care a trecut ţara în 2015, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al guvernului, după revenirea talibanilor la putere în Afganistan, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Grecia s-a aflat în prima linie în criza migraţiei din Europa în 2015, când aproape un milion de persoane fugind de conflictele din Siria, Irak şi Afganistan au debarcat în insulele ei.

La fel ca alte state membre ale Uniunii Europene, Grecia se teme că evoluţiile din Afganistan ar putea declanşa o reluare a acelei crize şi a cerut o poziţie comună a UE în această chestiune.

“Toate forţele sunt în alertă la frontiere, nu vom permite reluarea scenelor din 2015”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Yannis Economou, într-o conferinţă de presă.

Ministerul de Externe grec coordonează acţiunile de aducere în ţară a opt cetăţeni afgani care au lucrat cu forţele elene acolo.

“Nu ne vom opri până nu îi vom aduce înapoi în ţara noastră”, a spus Economou.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

2 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

2 ore ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

2 ore ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

2 ore ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

3 ore ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More