Turism

Grecia anunţă că numărul de turişti străini s-a dublat în acest an în pofida războiului

Numărul turiştilor străini care au vizitat Grecia, în primele opt luni ale acestui an, s-a dublat comparativ cu situaţia din perioada similară a anului trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a inflaţiei, fără a atinge însă valorile record înregistrate înainte de pandemie, arată cifrele oficiale publicate luni, informează AFP, potrivit Agerpres.

Din ianuarie şi până la finele lunii august, un număr de 19,12 milioane de turişti străini au vizitat Grecia, ceea ce reprezintă o creştere de 121% comparativ cu perioada similară a lui 2021, un an care a continuat să fie marcat de restricţiile legate de Covid-19, a anunţat Banca Centrală a Greciei.

În ceea ce priveşte cifrele pentru luna august, când în mod tradiţional se atinge “apogeul” sezonului turistic în Grecia, numărul de turişti străini a depăşit 5,8 milioane, o creştere de 44% comparativ cu luna august a anului trecut.

În pofida creşterii, numărul de străini care şi-au făcut sejurul turistic în Grecia rămâne însă sub nivelul record atins în 2019. Cifrele înregistrate în primele opt luni ale anului sunt mai mici cu 12,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019 iar cele pentru luna august sunt cu 13,3% mai mici.

Pe lângă efectele inflaţiei, care a afectat bugetele majorităţii gospodăriilor din Europa, turismul a avut de suferit şi de pe urma consecinţelor războiului din Ucraina, în condiţiile în care numărul turiştilor ruşi în Grecia a scăzut cu 93% în primele opt luni ale anului.

În schimb, turiştii britanici, care în 2021 au fost aproape lipsiţi de sejururi în străinătate, au revenit în forţă în locurile lor de vilegiatură preferate. În primele opt luni ale anului, numărul turiştilor britanici care au intrat în Grecia a crescut cu 316% în ritm anual, până la aproape trei milioane. Urmează turiştii germani, cu 2,89 milioane de vizitatori în primele opt luni, o creştere de 88,6%, şi cei francezi cu 1,3 milioane de vizitatori, creştere de 69,7%.

Turismul este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi totodată pentru unul din cinci locuri de muncă. În 2019, Grecia a înregistrat un număr record de 32 de milioane de vizitatori, care au generat venituri de aproximativ 18 miliarde de euro.

Articole recente

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

2 minute ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 minute ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

5 minute ago

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

3 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

3 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More