Banci

Grecia ar putea achita anticipat o parte din creditul de la FMI

Ministrul elen de Finanţe, Euclid Tsakalotos, a confirmat marţi informaţiile conform cărora Guvernul de la Atena intenţionează să restituie înainte de scadenţă o parte din masivul împrumut luat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), informează publicaţia elenă Kathimerini, potrivit Agerpres.
Este vorba de un credit în valoare de 3,5-4 miliarde de euro, cu o rată a dobânzii de peste 5%, reprezentând tranşele pentru 2019 şi 2020, a sugerat Tsakalotos în declaraţiile acordate postului de radio Thessaloniki. Economiile rezultate vor fi folosite pentru a reduce taxele şi a îmbunătăţi politica socială, a adăugat ministrul elen de Finanţe.
Săptămâna trecută, Klaus Regling, directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (ESM), a sugerat că ar fi “înţelept” din partea Greciei să achite anticipat creditele către FMI deoarece ele sunt mai scumpe decât randamentele pe care le plăteşte în prezent Atena pentru a se împrumuta de pe pieţele de obligaţiuni.
Declaraţia a fost făcută la reuniunea Eurogrup de la Bucureşti, unde miniştrii de Finanţe din zona euro au anunţat acordarea unei tranşe de aproape un miliard de euro Greciei, ca parte a programului de monitorizare a reformelor după încheierea programului de asistenţă financiară.
Atena poate accesa banii cu condiţia să-şi respecte angajamentele privind reformele, în special legea care extinde protecţia oferită debitorilor împotriva procedurilor de executare silită a reşedinţelor primare, care face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri destinate accelerării procesului de curăţare a bilanţului băncilor.
Tranşa de aproape un miliard de euro va majora rezerva financiară (buffer) şi va permite ţării să se împrumute la rate mai favorabile de pe pieţe.
Este prima tranşă din pachetul de 4,8 miliarde de euro pe care creditorii din zona euro s-au angajat să-l acorde Greciei până în 2022, ca parte a unui program acordat după încheierea asistenţei financiare. În schimb, autorităţile de la Atena trebuie să continue reformele.
O parte din bani vin din profiturile generate de băncile centrale din zona euro de pe urma portofoliilor lor de obligaţiuni guvernamentale greceşti.

Articole recente

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

9 minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

18 minute ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

28 de minute ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

11 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

11 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More