Update articol:

Grecia ar putea interveni asupra preţurilor la electricitate

bec energie Sursa Pixabay

Grecia analizează măsuri pentru a limita creşterea preţurilor la electricitate şi a diminua impactul asupra consumatorilor, dacă Uniunea Europeană nu acţionează în curând, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Giannis Oikonomou, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a exacerbat tendinţa de creştere a preţului gazelor naturale, ceea ce a provocat îngrijorări cu privire la livrările de combustibili cruciali pentru producţia de electricitate. La fel ca multe state europene, Grecia depinde foarte mult de Rusia pentru livrările de energie, în condiţiile în care Rusia îi asigură 40% din necesarul de gaze şi 26% din necesarul de petrol.

“Dacă nu va exista un răspuns rapid şi imediat la nivel european, va fi un plan naţional pentru o nouă intervenţie decisivă asupra preţului energiei electrice”, a spus Giannis Oikonomou. Potrivit acestuia, Guvernul de la Atena va face un anunţ în acest sens “în viitorul apropiat”.

Începând de anul trecut şi până în prezent, Grecia a cheltuit aproximativ şase miliarde de euro pentru subvenţionarea facturilor la electricitate pentru gospodării, firme şi fermieri.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (19/09/2025)

Preluare provizorie de competente CEO si CFO

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (19/09/2025)

Completare convocator AGEA din data de 15/16 octombrie 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (19/09/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SIMTEL TEAM (SMTL) (19/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (19/09/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 12.09.2025