International

Grecia introduce cote obligatorii de muzică grecească în locurile publice şi în filme

Parlamentul grec a adoptat o lege care impune o cotă obligatorie de muzică grecească în spaţiile publice, cum ar fi cazinourile sau centrele comerciale, precum şi în filmele care primesc finanţare din partea statului grec, relatează joi agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit noii legi, cel puţin 45% din muzica difuzată în cazinouri, centre comerciale, săli de aşteptare din aeroporturi şi porturi, lobby-uri ale hotelurilor şi în alte locuri publice trebuie să fie alcătuită din piese greceşti.

Este de asemenea impusă o cotă obligatorie de 70% pentru “producţiile audiovizuale şi peliculele greceşti” care sunt “finanţate în orice mod” de către statul grec.

În dezbaterea parlamentară premergătoare votului, ministrul grec al culturii, Lina Mendoni, a descris “salvarea” patrimoniului cultural imaterial al Greciei drept un “imperativ” şi a apreciat că această lege va crea “o reţea de protecţie” pentru muzica grecească.

Potrivit titularei Ministerului Culturii grec, globalizarea în domeniul muzicii a marginalizat nedrept muzica grecească, care a ajuns astfel să reprezinte doar 30% din ceea ce se reproduce public în Grecia.

Noua lege a fost primită cu critici dure din partea unor sectoare profesionale pe care le vizează. De pildă, Asociaţia Producătorilor Independenţi de Material Audiovizual (SAPOE) vorbeşte despre o “obligaţie scandaloasă”, în timp ce sindicatul hotelierilor (POX) o consideră “incompatibilă cu principiile şi valorile unei democraţii europene liberale moderne”.

Principalul partid de opoziţie, formaţiunea de stânga Syriza, care a votat împotriva acestei legi, a comparat-o chiar cu măsurile de pe vremea dictaturii coloneilor, din perioada 1967-1973, când în Grecia au fost interzise formaţia Beatles şi fustele mini.

Noua lege prevede în plus timp suplimentar de emisie comercială şi alte beneficii pentru posturile locale de radio care transmit muzică grecească peste cota stabilită, ceea ce producătorii radiofonici consideră o “intervenţie guvernamentală anti-liberală”.

Ministrul Lina Mendoni a respins toate acuzaţiile şi a amintit că Grecia nu este prima ţară din UE care introduce cote obligatorii pentru a-şi proteja muzica naţională. “Franţa are un cadru chiar şi mai strict pentru a-şi proteja muzica şi limba franceză” şi a introdus cu succes cote similare încă din anul 1986, a semnalat ea.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

18 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

18 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

18 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

19 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

19 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More