International

Grecia: Investiţiile străine au atins un nivel record în 2022

Investiţiile străine directe în Grecia (FDI) au înregistrat un nivel record în 2022, conform datelor publicate de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), informează publicaţia Ekathimerini, potrivit Agerpres.

Valoarea FDI în Grecia a urcat anul trecut la 7,604 miliarde de dolari, o creştere de 202,2% faţă de 2021, când s-au situat la 6,328 miliarde de dolari. Datele pentru 2021 au fost revizuite în creştere, după ce iniţial se anunţase un nivel al FDI de 5,732 miliarde de dolari.

Aproape 75% din FDI efectuate în statul elen anul trecut au vizat fuziuni şi achiziţii ale companiilor din Grecia de către investitori străini.

Creşterea din 2021 a investiţiilor străine directe este în mod special importantă, ţinând cont că după pandemie a fost criza provocată de creşterea preţurilor la energie, care a afectat în special Europa.

Per total, în Europa, FDI au scăzut în 2022 cu 8,2% comparativ cu 2021, în timp ce la nivelul Uniunii Europene scăderea a fost mai accentuată, de 9,7%.

De asemenea, pe plan global, FDI au scăzut în 2022 cu 12,4%, comparativ cu 2021. când s-a înregistrat un avans de 64%, în urma redresării economiei după restricţiile impuse în pandemie.

Articole recente

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

51 de secunde ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

6 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More