Politica

Grecia: Premierul Mitsotakis vrea să legalizeze căsătoriile homosexuale

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat vineri că doreşte legalizarea căsătoriilor homosexuale şi acordarea dreptului de adopţie pentru cuplurile de acelaşi sex, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Ceea ce vom legifera este egalitatea căsătoriei, adică eliminarea oricărei discriminări bazate pe orientarea sexuală în ceea ce priveşte încheierea unei căsătorii”, a afirmat şeful guvernului conservator grec, într-un interviu acordat postului public de televiziune ERT.

”Ce este în fond căsătoria? Aş spune că este rezultatul iubirii între două persoane. Dar este de asemenea şi un contract juridic, cu drepturi şi obligaţii”, a adăugat el.

Kyriakos Mitsotakis nu a precizat când va fi supus proiectul de lege spre dezbatere în parlament, dar potrivit media greceşti acest lucru se va întâmpla până la alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie.

Începând din 2015, Grecia dispune în legislaţia sa de o uniune civilă, însă în cazul cuplurilor homosexuale având copii doar părintele biologic are drepturi asupra copiilor respectivi. ”Cuplurile de acelaşi sex au copii şi aceşti copii nu vor înceta să existe, ei nu vor dispărea. Însă aceşti copii nu au aceleaşi drepturi”, a explicat şeful guvernului de la Atena.

La scurt timp după realegerea sa în luna iunie, liderul partidului Noua Democraţie (ND) îşi anunţase intenţia de a legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex, dând asigurări că societatea grecească este acum ”mult mai matură”.

Guvernul riscă totuşi să întâmpine opoziţie din rândurile taberei conservatoare a ND, dar şi din partea unui segment al societăţii.

Dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, 15 au legalizat căsătoriile homosexuale şi 16 adopţiile de către părinţi de acelaşi sex.

Articole recente

Rubio în Israel, în ciuda atacului din Qatar

Secretarul de stat american, Marco Rubio, începe duminică o vizită în Israel, după ce a…

31 de secunde ago

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

12 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

12 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More