International

Grecia rambursează anticipat împrumuturi de opt miliarde de euro (Reuters)

Grecia intenţionează anul acesta să ramburseze anticipat opt miliarde de euro din pachetele de asistenţă financiară acordate de statele din zona euro, pe fondul redresării economiei ţării după criza datoriilor din deceniul precedent, au declarat pentru Reuters oficiali eleni, potrivit Agerpres.

După mai mulţi ani în care a fost exclusă de pe pieţele financiare internaţionale, Grecia şi-a redobândit ratingul din categoria investment grade în 2023, ceea ce a ajutat-o să atragă investitori străini în cadrul emisiunilor sale de obligaţiuni.

“Vom achita mai devreme împrumuturi care se ridică la opt miliarde de euro şi au scadenţa în 2026, 2027 şi 2028, o sumă mai mare decât am planificat iniţial”, a declarat un oficial pentru Reuters.

În aprilie Reuters anunţa că Atena intenţionează să achite mai repede împrumuturi de până la cinci miliarde de euro cu scadenţa în următorii ani, pentru a reuşi să emite mai multe obligaţiuni fără a-şi majora datoria.

Un al doilea oficial a confirmat suma şi calendarul achitării, adăugând că Executivul va utiliza cinci miliarde de euro din rezerva de lichidităţi de 16 miliarde de euro care a fost construită în timpul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară.

În timpul crizei datoriilor, FMI şi zona euro zone au împrumutat Greciei aproximativ 280 miliarde de euro, cu condiţia ca Atena să impună măsuri dure de austeritate.

Al treilea pachet de asistenţă financiară a expirat în 2018 şi de atunci ţara s-a bazat doar pe pieţele de obligaţiuni necesităţile de împrumut.

Cu plata planificată anul acesta, Grecia a achitat aproximativ 20 miliarde de euro din primul pachet de asistenţă financiară.

În 2022, Grecia a achitat rata către FMI cu doi ani înainte de termen şi în 2023 a achitat cinci miliarde de euro din împrumuturi acordate de ţările din zona euro. 

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

35 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

36 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

37 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

39 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

42 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

57 de minute ago

This website uses cookies.

Read More