International

Grecia va colabora cu România şi Bulgaria pentru a contracara explozia preţurilor la electricitate

Ministrul Energiei din Grecia, Theodore Skylakakis, a spus luni că piaţa unificată de electricitate din UE nu funcţionează pentru Europa de Sud-Est, adăugând că el va colabora cu România şi Bulgaria pentru a găsi o soluţie permanentă la explozia preţurilor la electricitate în regiune, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Grecia îşi obţine aproape jumătate din electricitate din parcuri fotovoltaice şi parcuri eoliene, la preţuri reduse, însă la fel ca şi alte ţări din sudul Europei s-a confruntat cu creşteri periodice de preţuri în lunile fierbinţi de vară, când cererea pentru aer condiţionat atinge valori maxime, iar oferta de electricitate din alte ţări interconectate este una redusă.

“Liniile electrice nu sunt suficiente pentru a transporta energie de pe piaţa din Europa Centrală spre cea din Europa de Sud-Est. Asta duce la preţuri extreme în unele zile, ceva ce nu poate fi acceptat”, a spus luni Theodore Skylakakis pentru un post de radio din Grecia.

Skylakakis a mai spus că modelul ţintă al unei piaţa unificate de electricitate în UE nu funcţionează. În acest sens, premierul Greciei este aşteptat să trimită o scrisoare către Comisia Europeană, în cursul acestei săptămâni.

Într-un comunicat de presă publicat ulterior, Ministerul elen al Energiei a informat că urmează să fie adoptată o iniţiativă comună de către miniştrii Energiei din Grecia, Bulgaria şi România pentru a crea “un mecanism permanent de intervenţie oricând se înregistrează preţuri extreme, din cauza izolării Europei de Sud-Est de restul pieţei energetice europene”.

Guvernul conservator de la Atena a prelungit luna trecută taxa pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, pentru a finanţa subvenţiile la electricitate pentru consumatorii care au dificultăţi de pe urma exploziei facturilor la energie. Duminică, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis a spus că guvernul său va continua să facă asta atâta timp cât autorităţile europene nu reuşesc să rezolve problema. 

Articole recente

Berlinul, Parisul şi Londra cer “încetarea imediată a operaţiunilor militare israeliene” în oraşul Gaza

Berlinul, Parisul şi Londra au cerut vineri "o încetare imediată a operaţiunilor militare israeliene în…

2 minute ago

Dragoş Pîslaru: “România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană”

România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană vineri seara, a anunţat Dragoş Pîslaru,…

5 minute ago

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

8 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

9 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

12 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More