Update articol:

Grecia vrea să reînceapă să emită obligaţiuni pe 10 ani după îmbunătăţirea ratingului

Grecia intenţionează să emită obligaţiuni pe 10 ani în cursul acestei săptămâni, după ce zilele trecute agenţia de evaluare Moody’s a îmbunătăţit ratingul de ţară cu două trepte, autorităţile de la Atena mandatând şase bănci internaţionale să se ocupe de această emisiune, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Aceasta va fi cea de-a doua emisiune de obligaţiuni demarată de Grecia după ce în luna august 2018 a pus capăt programului de asistenţă internaţională şi prima emisiune de titluri de stat pe zece ani lansată de Grecia în ultimul deceniu.

Agenţia care se ocupă de gestionarea datoriei publice a anunţat luni că emisiunea va fi lansată “în viitorul apropiat”, în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Băncile care au fost mandatate să se ocupe de această emisiune sunt: BNP Paribas, Citi, Credit Suisse, Goldman Sachs, HSBC şi JP Morgan.

Anterior, o serie de surse din mediul bancar au declarat pentru Reuters că obligaţiunile vor fi emise în zilele următoare iar obiectivul este strângerea unei sume de două miliarde de euro.

Decizia autorităţilor de la Atena vine după ce vineri, agenţia de evaluare Moody’s a îmbunătăţit, cu două trepte, ratingul de ţară al Greciei de la “B3” la “B1”. Chiar dacă un rating “B1” este mult sub nivelul investment grade, recomandat pentru investiţii, decizia Moody’s a dat un impuls încrederii investitorilor. 

BVB | Știri BVB
ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (10/12/2025)

Renuntare la mandatul de administrator

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (10/12/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 03.12.2025

OMV PETROM S.A. (SNP) (10/12/2025)

OMV Petrom deschide urmatorul capitol pentru securitatea energetica a Romaniei

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (10/12/2025)

ROMGAZ continua angajamentul ferm de investitii in perimetrul Neptun Deep