Cel mai în vogă artist grec, Antonis Remos, va avea un concert inedit în România, în cadrul festivalului Fusion Music Fest, care va avea loc între 16-18 august pe plaja Reyna din Constanța. Cântărețul grec, care are zeci de milioane de fani în toată lumea, este pregătit să facă un show nemaivăzut, interpretând hiturile care l-au consacrat în acompaniamentul orchestrei Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga.
“Fusion, acesta este cuvântul care ar descrie spectacolul muzical pe care ni-l pregătește Antonis Remos pe plaja Reyna din Constanța în cadrul unui festival pe care nu trebuie să-l ratați! Pe lângă Remos, puteți să îi vedeți pe Inna, pe The Motans, pe marele Damian Drăghici, Elena Gheorghe, 3 Sud Est și celebra Yasmin Levi din Israel cântând cu 100 de instrumentiști pe una dintre cele mai mari scene din România, care va fi montată pe malul mării”, ne-a declarat Andreea Stanciu, PR manager al Fusion Music Fest. Biletele au fost puse în vânzare pe iabilet.ro și bilet.ro.
Scenografia evenimentului este una ruptă parcă din amfiteatrele grecești, iar organizatorii se așteaptă ca atmosfera să fie de distracție și voie bună într-un cadru unic.