Burse/Investitii

Green Tech International a alocat numai 26% din oferta publică încheiată la final de 2024; Preț final 15 lei/acțiune

Swiss Capital, intermediarul ofertei publice inițiale a Green Tech International (GREEN), companie care furnizează apă geotermală în Călimăneşti-Căciulata, a anunţat că, dintr-un total de 2 milioane de acţiuni oferite, 25.500 au fost alocate tranşei investitorilor instituţionali (1,28% din total), în timp ce 508.922 de titluri au mers spre tranşa investitorilor de retail (25,45%), în total fiind alocate 534422 titluri, reiese dintr-un raport transmis Bursei de Valori București.

Opţiunea de supra-alocare, respectiv până la 300.000 de acţiuni, nu a fost exercitată, iar preţul final de ofertă a fost stabilit la 15 lei pe unitate. Preţul aplicabil tranşei de retail în primele trei zile ale ofertei este de 95% din preţul de ofertă, adică 14,25 lei pentru o acţiune.

Grupul are peste 12 ani de experiență în furnizarea de căldură ecologică comunităților mici și clienților de dimensiune mai mare și mai complecși, cum ar fi Rețelele de încălzire Centralizată, clienții industriali mari și noile dezvoltări imobiliare în căutarea unui impact ecologic mai curat.

Potrivit prospectului ofertei, IPO-ul viza maximum 2,81% din companie, în timp ce un fond de investiții din Luxemburg – GEM GLOBAL Yield LLC SCS – s-a angajat să preia un pachet de 29,9% pentru 135 milioane de euro (înafara ofertei).

În prezent, ALPEUROPE INVESTMENTS GMBH deține 51,19% din Green Tech, în timp ce  HENRI MAILLARDET AG are 36,08%. Alți mici acționari sunt SAI Swiss Capital și Swiss Capital, cu 6,24%, respectiv 3,84%.

În prospect se arată: “în ceea ce privește controlul indirect, menționăm că beneficiarii reali ai Emitentului sunt: (i) dl Lars Alexander Haussmann, cetățean elvețian, născut la data de 22.04.1969 în Herrliberg ZH, fiind acționar în mod indirect în cadrul societății Alpeurope Investments GmbH care deține un procent de 51,19% din capitalul social al Emitentului, și (ii) dna. Simu Raluca, cetățean român, născută la data de 20.03.1977 în România, fiind asociat unic în cadrul societății Henri Maillardet AG care deține un procent de 36,08% din capitalul social al Emitentului.

Articole recente

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

13 minute ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

17 minute ago

Alphabet devine a patra companie din lume cu o capitalizare de piaţă de 3 trilioane de dolari, în urma unei decizii favorabile în justiţie într-un proces antitrust

Acţiunile Alphabet, compania mamă a Google, au urcat cu peste 4% luni, propulsând gigantul tehnologic…

19 minute ago

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

3 ore ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More