Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.
“Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului”, a anunţat marţi Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti într-un comunicat remis AGERPRES.
Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioadă şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora.
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, marţi dimineaţa, la ora 6:00, erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394.
Astfel, în Capitală circulau 246 de tramvaie, dintr-un total programat de 259, respectiv 161 de troleibuze din 166 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era de 880 din 969 programate pentru ora menţionată.
„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…
Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…
Utilitatea domnului Marius-Gabriel Lazurcă la București e mai mare decât în poziția sa de ambasador,…
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că, dacă George Simion ar fi câştigat alegerile…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
This website uses cookies.
Read More