Categories: Fără categorie

Grigorescu (Poşta Română): Încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi să venim cu pensia cât mai repede la uşa fiecăruia

Poşta Română face demersuri ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înaintea sărbătorilor pascale, a declarat, sâmbătă după-amiaza, directorul companiei, Horia Grigorescu, potrivit Agerpres.

“Nu doar că ajung toate pensiile la timp, ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situaţii, poştaşii, factorii poştali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal. Nu pot să promit acest lucru la acest moment, dar facem absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toţi pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale. Noi încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi încercăm să venim cât mai repede la uşa fiecărui pensionar”, a afirmat Grigorescu, la România TV.

El a recomandat pensionarilor să aibă la îndemână pixul propriu pentru semnarea taloanelor şi să păstreze distanţa de 1,5-2 metri faţă de factorul poştal.

”Ca măsuri particulare, în acest moment, avem toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă dotaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv. Totodată, avem rugămintea faţă de absolut toţi pensionarii, în măsura în care este posibil, să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii şi se atestă că am dus respectivele pensii în casa omului. Distanţa este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze – de 1,5/2 metri – şi din nou fac apel pe această cale la toţi pensionarii să păstreze această distanţă la rândul lor, tocmai pentru a putea să preîntâmpinăm orice eventual contact care ar putea să apară între poştaş şi pensionar”, a explicat şeful companiei. 

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

12 minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

21 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

25 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

o oră ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More