Infrastructura

Grindeanu: A demarat cea mai mare investiţie a Aeroportului Timişoara; vreau să fie un terminal de plecări în Schengen

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că au demarat lucrările la cea mai importantă investiţie la Aeroportul Timişoara, din istorie, de aproximativ 22 de milioane de euro, prin care, în termen de un an, va fi construit Terminalul de Plecări Externe.

Acesta a afirmat că îşi doreşte ca respectivul terminal să fie unul de plecări în Schengen.


“Au demarat lucrările la ceea ce înseamnă cea mai importantă investiţie din istorie, la Aeroportul Timişoara. Este parte din sumele alocate în acest an de Ministerul Transporturilor către Aeroportul Internaţional Timişoara şi vorbim despre Terminalul nou de plecări. Îmi doresc ca cei care construiesc să se înscrie în termene, astfel încât la finalul anului viitor să avem recepţia acestei lucrări. Îmi doresc ca acest Terminal de plecări sa fie unul pentru plecări în Schengen, iar noi, românii, să nu mai avem nevoie de vamă”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Contractul are o valoare de 88,99 de milioane de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată din trei surse, respectiv din fonduri europene nerambursabile (POIM 2014-2021), de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale aeroportului.

Noul terminal va avea o suprafaţă construită de 12.000 metri pătraţi, şase filtre de securitate, 18 ghişee check-in şi şase porţi de scanare automată a documentelor.

Ministrul Transporturilor a menţionat că îşi doreşte ca noua investiţie să ajute la dezvoltarea aeroportului, iar constructorul să respecte termenele fixate.

Noua construcţie va completa Terminalul de Sosiri Curse Externe care este deja în exploatare din 29 iulie 2021 şi a presupus o investiţie de 30,35 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale aeroportului, potrivit Agerpres.

View Comments

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More