Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSorin Grindeanu/ Sursa foto: Facebook
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, duminică, la Timişoara, că dincolo de “zgomotul de campanie” în cei trei ani de guvernare sub actuala coaliţie s-au făcut lucruri importante în România, iar ţara s-a stabilizat după “guvernarea dezastruoasă” a PNL-USR, potrivit Agerpres.
Grindeanu a răspuns astfel unei întrebări privind posibilitatea numirii ca premier a liderului liberal, Nicolae Ciucă, de către Marcel Ciolacu, dacă social-democratul va ajunge preşedintele României.
“Am văzut declaraţiile lui Marcel Ciolacu de mai multe ori în care spunea acest lucru. Am văzut şi că Nicolae Ciucă refuză această eventuală nominalizare. Acest refuz este unul care vine tot din perspectiva neclarităţii strategiei PNL şi a candidatului Nicolae Ciucă, pentru că, dacă stăm şi dăm la o parte acest zgomot de campanie pe care îl vedem, îl auzim cu toţii, vedem că totuşi în aceşti trei ani s-au făcut lucruri importante în ţara noastră. În primul rând, s-a stabilizat ţara după o guvernare dezastruoasă PNL-USR, acea guvernare de dreapta de nouă luni în care am ajuns în criză socială, criză economică, după pandemie, toate lucrurile pe care chiar nu aş vrea să le uităm. Lucrurile s-au stabilizat. România este o ţară stabilă şi văzută în acest mod de către partenerii noştri şi din Uniunea Europeană şi din NATO, iar acest lucru este cât se poate de corect, pentru că aşa suntem şi asta a generat creşterea economică, a generat o sumă record care merge spre investiţii pe care le vedem cu toţii”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Prim-vicepreşedintele PSD a subliniat că nu vede de ce aceste lucruri pozitive ar trebui să fie date la o parte,
doar dintr-o “strategie electorală” adoptată de PNL.
Grindeanu a mai arătat că niciun partid nu va atinge scorul de 50% astfel încât să poată guverna singur şi în aceste condiţii se va putea vorbi despre o coaliţie de guvernare care nu se va putea face fără PSD.
“Cert este că, din câte ştiu, nu va fi un partid care să facă 50%. Adică va fi o coaliţie. Asta este ceea ce a spus Marcel Ciolacu de nenumărate ori. Acea coaliţie de guvernare, acea majoritate care e foarte bine să fie una confortabilă, nu la limită, 50% şi un pic în Parlamentul României, va genera o anumită configuraţie guvernamentală. (…)”, a detaliat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a exclus colaborarea cu AUR.
“Am spus-o şi eu, şi Marcel Ciolacu, şi toţi ceilalţi, că noi nu facem asemenea colaborare cu AUR. Dar v-aş ruga să avem răbdare, să vedem fiecare partid ce procente va lua, că putem să facem acum diverse scenarii care după 1 decembrie să se dovedească a fi false (…)”, a încheiat Sorin Grindeanu.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More