Politica

Grindeanu: Fiecare parlamentar va avea mâine pe pupitrul său programul de guvernare al PSD

Fiecare parlamentar va avea pe pupitrul său programul de guvernare al PSD, luni, la votul moţiunii de cenzură, social-democraţii fiind pregătiţi să preia guvernarea, până la alegerile parlamentare, a declarat duminică prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

El a spus că are încredere că moţiunea de cenzură va fi votată şi va trece. “Mâine această moţiune de cenzură va fi votată şi adoptată”, a afirmat Grindeanu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

“Nouă ni se pare esenţial ca românii să ştie, cu o zi înainte de votul pe moţiunea de cenzură, că PSD are un program de guvernare bine articulat şi extrem de minuţios, cu obiective realiste. Suntem pregătiţi în primul rând să luăm măsuri rapide”, a susţinut el.

Grindeanu a declarat că “fiecare parlamentar va avea mâine pe pupitrul său programul de guvernare al PSD”. “PSD va da jos guvernul Orban pentru a repara în regim de urgenţă România iar pentru asta ne-am pregătit în ultimele luni organizând zeci de focus grupuri pentru a înţelege mai bine care sunt aşteptările românilor”, a spus el.

Prim-vicepreşedintele PSD a vorbit de necesitatea luării unor măsuri care să fie aplicate cât mai curând, până la alegerile parlamentare de la finalul anului.

“Ni se pare firesc să venim în primul rând cu măsuri gata să fie aplicate luna viitoare sau peste două-trei luni, nu peste doi-trei ani, asta mai ales pentru că guvernul care se va instala este unul cu un mandat extrem de scurt – până la alegerile din decembrie”, a mai declarat Grindeanu.

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună luni, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată “Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

Articole recente

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

11 minute ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

o oră ago

Bolojan: Aprobăm ajutoarele financiare pentru locuinţele afectate din Suceava şi Neamţ; este un prim pachet

Guvernul va aproba, în şedinţa extraordinară de vineri, ajutoarele financiare de urgenţă pentru persoanele ale…

o oră ago

Intră în vigoare noile reguli ale UE pentru inteligenţa artificială, cu limitări pentru modelele avansate

Sâmbătă, 2 august intră în vigoare reglementările Uniunii Europene pentru inteligenţa artificială (AI), reaminteşte vineri…

2 ore ago

Noile tarife ale lui Trump: Nu există câştigători într-un război al tarifelor, atenţionează China; Canada şi Elveţia regretă

China a afirmat vineri că protecţionismul "dăunează intereselor tuturor părţilor", după anunţarea de către preşedintele…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More