Politica

Grindeanu: O şansă să salvăm Tarom – punerea în aplicare a planului agreat de Ministerul Transporturilor şi Comisia Europeană

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că situaţia economică a Tarom “nu este una fericită”, iar dacă nu este pus în aplicare planul de redresare pe care ministerul de resort şi Comisia Europeană l-au agreat, există riscul falimentării companiei de transport aerian.

Potrivit lui Grindeanu, indiferent care este conducerea Tarom, trebuie să urmărească pas cu pas respectivul plan, pentru a avea şansa salvării companiei.

“Situaţia economică a Tarom nu e una fericită. Dar, statul român, în speţă Ministerul Transporturilor, a agreat împreună cu Comisia Europeană un plan, ca să avem o şansă să salvăm compania noastră naţională de transport aerian, Tarom. Trebuie să punem în aplicare acest plan pe care, conducerea Tarom, indiferent care e ea, trebuie să-l urmărească pas cu pas”, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă organizată la Neptun, potrivit Agerpres.

Referitor la ameninţările sindicaliştilor de la Tarom cu greva generală, ministrul Transporturilor a afirmat că există discrepanţe majore privind salarizarea în interiorul companiei.

“Eu spun că, în acest moment, există discrepanţe majore de salarizare în interiorul Tarom. Există categorii în interiorul Tarom de personal angajat care este la nivelul de salarizare al unor companii care se află pe profit şi mari companii internaţionale. Dar, totodată, există un procentaj foarte mare din angajaţii Tarom care se află la salariul minim pe economie. M-aş fi aşteptat în primul rând (…) să discutăm despre acea categorie, nu cu mine, cu cei care se află la conducerea Tarom”, a declarat Grindeanu.

Ministrul a adăugat: “Vreau să subliniez că orice abatere de la acest plan agreat cu Comisia Europeană în mod sigur ne va duce într-un scenariu asemănător cu al altor ţări din regiunea noastră şi nu numai. Dacă ne uităm în jurul României, singurele companii de transport aerian naţionale care au rămas pe piaţă sunt Tarom şi Lot-ul polonez. În rest, toate au fost închise, toate sunt falimentare. (…) Şi aş face un apel la înţelepciune la toată lumea. Nimeni nu vrea să intre în acel scenariu pesimist pentru compania Tarom”.

View Comments

  • Salvarea Tarom?
    Poveste fără sfârșit!
    Dați afară incompetentii și amantele!
    Desfiintat CA politic.
    Si veti fi pe drumul cel bun!

Articole recente

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

12 minute ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

17 minute ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

o oră ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

o oră ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More