Politica

Grindeanu: Reducerea postului de viceprimar – o acţiune de PR; şi pe vremea lui Ceauşescu existau viceprimari la orice primărie

Reducerea postului de viceprimar reprezintă o chestiune care poate fi înscrisă ca acţiune de PR, consideră liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, nu cu măsuri de acest tip se va reduce deficitul bugetar.

“Am văzut o idee cum că la primăriile sub 1.500 de locuitori trebuie să reducem postul de viceprimar. Asta este o chestiune pe care iarăşi o înscriu la o acţiune de PR. Ştiţi care este efortul anual la nivel de ţară? Undeva în jur de 80 de milioane. Şi pe vremea lui Ceauşescu existau viceprimari la orice primărie – primar şi viceprimar. Nu aşa refaci deficitul, nu cu chestiuni de acest tip refaci deficitul. Da, sunt companii, sunt ministere, sunt agenţii unde trebuie să existe aceste reduceri, dar pe care trebuie să le faci ca urmare a unei analize. Da, este timp, numai că eu văd şi noi vedem în această perioadă acţiuni de PR mai degrabă decât unele structurale”, a declarat Grindeanu, la Parlament.

Vinerea trecută, premierul Ilie Bolojan a anunţat că primăriile vor avea un număr maxim de angajaţi, în funcţie de mărimea localităţii. De asemenea, va fi stabilit un număr maxim de angajaţi şi pentru consiliile judeţene.

“Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajaţi, stabilirea unui număr maxim, care va fi stabilit pentru fiecare localitate la nivel naţional. Pentru primării, indicatorul principal va fi numărul de locuitori, pentru că în general primăriile au funcţii asemănătoare. Pentru consiliile judeţene, indicatorii pot fi rafinaţi: nu doar numărul de locuitori dintr-un judeţ, pot fi numărul de unităţi administrative sau dacă are un spital judeţean în subordine (…) sau în funcţie de numărul de autorizaţii de construire pe care Direcţia arhitectului şef le eliberează”, a explicat premierul, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, administraţiile locale care au un număr de angajaţi corect dimensionat vor avea flexibilitate în stabilirea organigramelor, a declarat Ilie Bolojan.

“Astăzi avem situaţii în care avem primării cu un număr mic de angajaţi care funcţionează foarte bine. Şi avem primării, având o populaţie asemănătoare, cu un număr mult mai mare de angajaţi, unde nu se vede niciun plus serviciu, un plus de calitate. (…) Avem consilii judeţene care au un număr aproximativ de 100 de angajaţi şi avem consilii judeţene mai mici, care au peste 200 de angajaţi, dar nu s-au constatat la cele cu număr redus disfuncţionalităţi în activitate”, a spus el.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

9 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

9 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More