Fără categorie

Grup de lucru pentru elaborarea Strategiei Naţionale de implementare a conceptului de Smart City

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale coordonează Grupul de Lucru ce va elabora Strategia Națională pentru implementarea conceptului de Smart City, prima întâlnire a acestei structuri având loc în decursul zilei de astăzi, 18 iulie a.c..

Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a declarat: “În urma discuțiilor purtate de la preluarea mandatului de ministru cu reprezentanții administrației locale și centrale, dar și înainte de acest moment, am remarcat faptul că se dorește implementarea și utilizarea noilor tehnologii în activitățile de zi cu zi, astfel încât să crească gradul de bunăstare a cetățenilor, să se reducă birocrația, să fie stimulată economia și să se îmbunătățească vizibil calitatea vieții. Astfel, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, am găsit oportun elaborarea unei strategii dedicate în vederea identificării unor direcții de investiții conforme cu bunele practici europene, care să aibă un impact major asupra unui număr cât mai mare de cetățeni și care să se plieze pe nevoile comunităților”.

În cadrul întâlnirii  s-a stabilit programul de lucru al grupului, activităţile fiind repartizate pe subgrupuri ce vor avea ca obiectiv parcurgerea etapelor specifice elaborării Strategiei Naţionale de implementare a conceptului de Smart City. Dintre acestea amintim:

  • Întocmirea unei hărți privind actualele tehnologii urbane funcționale;
  • Elaborarea unor proceduri și standarde privind tehnologiile urbane digitale în România;
  • Propuneri privind conectivitatea actualelor tehnologii digitale inteligente, în vederea încorporării acestora în viitoarea platformă tehnologică digitală;
  • Crearea unui layer de securitate pentru platformele tehnologice digitale;
  • Elaborarea unui ghid privind bunele practici referitoare la reziliență urbană, în vederea reglementării serviciilor digitale urbane inteligente;
  • Gestionarea datelor și a dreptului de proprietate, utilizarea și controlul asupra informațiilor, precum și procedura de accesare a datelor rezultate din implementarea proiectelor de tip Smart City;
  • Valorificarea datelor rezultate din activitățile orașelor;
  • Definirea unor indicatori care să identifice complexitatea și gradul de dezvoltare a unui Smart City;
  • Măsurarea impactului strategiei asupra serviciilor independente furnizate de terți;
  • Lansarea procesului de consultare publică a Strategiei;
  • Organizarea de dezbateri publice pe textul Strategiei;
  • Definirea unor proiecte pilot;
  • Adoptarea Strategiei de către Guvern;

Partea inteligentă a unui oraș inteligent nu este doar tehnologia, ci şi capacitatea liderilor și a locuitorilor de a folosi toate instrumentele de care dispun pentru a crea un spațiu urban înfloritor și plăcut, în care oamenii pot trăi, lucra, vizita, călători, începe o afacere, crește copii, respira aer curat, relaxa și bucura împreună. Cred că este nevoie de o strategie coerentă și coordonată național pentru orașe inteligente. Este profund important ca cetățenii să poată avea încredere în legalitatea, etica și securitatea modului în care noile instrumente urbane utilizează datele lor. În egală măsură, trebuie să ne preocupe rezilienţa şi securitatea cibernetică a soluțiilor aplicate”, a declarat Maria- Manuela Catrina, secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Grupul de lucru care va elabora Strategia Națională pentru implementarea conceptului de Smart City este format din ministere, instituții ale administrației publice din România, asociații ale administrației publice locale, asociații ale consiliilor județene, municipiilor, orașelor, comunelor, precum și instituții din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More