Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEurohold Bulgaria a făcut luni o ofertă angajantă pentru a prelua activele din Bulgaria ale grupului ceh de utilităţi CEZ, grup care anterior a anunţat că a primit o ofertă şi din partea companiei India Power, transmite Reuters.
Compania de tip holding Eurohold, care activează în domeniul asigurărilor şi managementului activelor, a precizat că oferta sa nu are legătură cu alţi ofertanţi şi că va finanţa achiziţia din fonduri proprii precum şi cu sprijinul unor bănci occidentale.
“Intenţia de a achiziţiona activele CEZ Group din Bulgaria face parte din strategia pe termen lung a companiei de a intra pe un nou segment de business care oferă oportunităţi mari pentru o creştere sustenabilă”, a declarat Vasil Stefanov, membru în Consiliul de Administraţie al Eurohold Bulgaria, potrivit Agerpres.
Preţurile la energie sunt un subiect sensibil în Bulgaria, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, unde în 2013 creşterea facturilor de electricitate a dus la căderea primului guvern condus de Boiko Borissov.
În luna februarie a anului trecut, CEZ a anunţat că a ales oferta depusă de firma bulgară Inercom pentru cele şapte societăţi ale sale din Bulgaria, printre care se numără şi o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei. Contractul dintre CEZ Group şi Inercom a fost semnat la data de 23 februarie 2018, iar preţul tranzacţiei a fost de 326 milioane de euro, potrivit raportului financiar anual publicat în luna martie de CEZ.
Însă, în luna iulie a anului trecut, Autoritatea pentru Protecţia Concurenţei din Bulgaria a decis să blocheze această tranzacţie pe considerentul că ar pune în pericol securitatea energetică a ţării.
Grupul CEZ este controlat de statul ceh, care deţine aproximativ 70% din acţiuni. Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia.
Extinderea retroactivă a unui acord de preţ în avans (APA), asa numitul mecanism de “roll…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite ale Americii va…
Israelul plănuieşte să achiziţioneze două avioane militare KC-46 de realimentare, fabricate de Boeing, printr-un contract…
Regatul Unit a anunţat miercuri că impune sancţiuni la adresa altor opt persoane şi entităţi…
Ministrul de externe german Johann Wadephul a afirmat miercuri că le revine Rusiei şi Ucrainei…
Subsidiara din Belgia a grupului bancar olandez ING este investigată în legătură cu acuzaţiile de…
This website uses cookies.
Read More