Afaceri

Grupul canadian Couche-Tard este interesat de preluarea Carrefour

Lanţul canadian de magazine de proximitate Alimentation Couche-Tard Inc. analizează o posibilă preluare a grupului francez de distribuţie Carrefour SA, prezent şi pe piaţa din România, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Couche-Tard a abordat Carrefour pentru a discuta o posibilă tranzacţie, susţin sursele care precizează că nu există nicio siguranţă că discuţiile se vor finaliza cu o tranzacţie.

Într-un comunicat publicat marţi seara, grupul Carrefour a confirmat că a fost solicitat de grupul Couche-Tard pentru o apropiere. “Discuţiile sunt într-un stadiu preliminar”, a informat Carrefour, adăugând că demersul grupului canadian este unul “amical”.

Couche-Tard, companie care a început de la un singur magazin din suburbiile oraşului Montreal în 1980, a construit treptat un adevărat imperiu pe segmentul magazinelor de proximitate, după ce a preluat o serie de rivali, mai întâi în Canada iar în 2001 a intrat pe piaţa din SUA şi în 2012 în Europa. Grupul canadian nu are afaceri pe segmentul supermarketurilor iar un acord cu Carrefour i-ar permite să îşi extindă prezenţa în Europa, unde grupul francez are peste 2.800 de supermarketuri şi 703 hypermarketuri, precum şi în America Latină, unde Carrefour are magazine în Argentina şi Brazilia.

Articole recente

IEA recunoaşte că ar putea fi nevoie de investiţii în noi proiecte de petrol şi gaze

Investiţiile în noi proiecte petroliere şi gaziere s-ar putea dovedi indispensabile, a anunţat marţi Agenţia…

11 minute ago

Gabriel Avrămescu: Titlurile de stat Fidelis sunt primul pas sigur și accesibil către investiții bursiere

Ediția din septembrie 2025 a programului Fidelis s-a încheiat cu subscrieri totale de peste 2,1…

15 minute ago

Trump va da în judecată New York Times pentru 15 miliarde de dolari, pentru defăimare și calomnie

Președintele american Donald Trump a declarat luni că va intenta un proces de 15 miliarde…

o oră ago

Comisia lansează o nouă strategie de consolidare a infrastructurilor tehnologice și de cercetare din Europa

Comisia Europeană a lansat ieri strategia europeană privind infrastructurile de cercetare și tehnologie pentru a…

o oră ago

Aurul atinge un nou record înainte de reducerea așteptată a ratei dobânzii de către Rezerva Federală

Aurul a atins un nou record, investitorii pariind pe o reducere a ratei dobânzii de…

o oră ago

Băncile americane au împrumutat 1,5 miliarde de dolari de la Rezerva Federală, semnal de presiune uşoară pe lichiditate

Băncile din SUA au apelat luni la facilitatea permanentă de recumpărare a Rezervei Federale (SRF),…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More