Banci

Grupul Clienților cu Credite în CHF, către conducerea PNL şi Ludovic Orban: “Suntem revoltați de decizia PNL de a contesta legea dării în plată, singura cale care le-a mai rămas debitorilor în CHF; De ce o strategie politică PNL trebuie să fie împotriva oamenilor?”

Grupul Clienților cu Credite în CHF a trimis în această seară o scrisoare Partidului Naţional Liberal şi premierului Ludovic Orban, referitor la decizia PNL de a contesta legea reechilibrării contractelor, Pl-x 10/2019, iniţiată de senatorul Daniel Zamfir şi votată ieri în Camera Deputaţilor.  

GCCC susţine:  

Stimate domnule Președinte Ludovic Orban, stimați lideri PNL,

Suntem Grupul Clienților cu Credite în CHF, un grup născut din nevoia oamenilor de a căuta dreptate și rezolvare a problemei CHF în România. Iar nevoia noastră nu vă e străină.

Ne adresăm domniilor voastre întrucât am constatat, de cinci ani de zile, o lipsă a deciziei ferme în ce ne privește la toate nivelurile autorităților statului: guvernamental, parlamentar, prezidențial, al autorităților în justiție.

Suntem revoltați de decizia liderilor parlamentari PNL de a contesta această unică normă juridică ce vine să reglementeze o situație critică în instanțele de judecată, singura cale care le-a mai rămas debitorilor în CHF, care pierd pe capete procesele din multe motive, printre care acela că nu există o definiție clară a impreviziunii.

Ne întrebăm ce dorește PNL? Nu dorește analizarea și controlul juridic al contractelor de către instanțele de judecată?

În lipsa unor repere practice, pe care Pl-x 10/2019 le stabilește clar, definind ce este impreviziunea, se vor menține starea de incertitudine și lipsa de încredere în actul juridic, se va anihila rolul instanțelor , se va perpetua situația în care băncile se îmbogățesc nemeritat pe spatele debitorilor care nu vor avea niciodată câștig de cauză.

Asta dorește PNL? O perpetuare la infinit a situației în care actul juridic se desfășoară în batjocură față de împrumutat?

Amintim, pe scurt, câteva repere:

1. Legea 77/2016, legea dării în plată, cu modificările aduse prin PLX10/2019, NU este o lege de protecție a consumatorului; contractul poate fi reechilibrat la solicitarea ambelor părți contractuale.

2. PLX10/2019 reprezintă un eveniment major în materia dreptului civil, în fapt fiind unică normă care stabilește repere practice clare în aplicarea impreviziunii;

3. Prin contestarea acestei norme se contesta chiar Deciziile Curții Constituționale(731/2019), care a invitat legiuitorul să definească impreviziunea

4. CCR a analizat acest proiect, contestat tot de PNL, în urmă cu câteva luni;

5. CCR a invitat Parlamentul (în calitatea lui de legiuitor) să adopte o normă care să nu mai permită instanțelor să judece în mod difuz la exigențele impreviziunii;

6. Impreviziunea se constată doar de instanțe și nu operează automat;

7. Doar Instanța poate constata dezechilibrul major într-un contract, fără a fi obligată la o hotărâre favorabilă debitorului; impreviziunea derivă din buna credință a părților și nu operează la dispoziția debitorilor;

8. Impreviziunea prevede verificarea ruinei contractuale și nu a ruinei debitorului.

Întrebăm: Ați fost alături de oameni când s-a votat legea dării în plată, în 2016. Ce s-a schimbat acum? Cum e posibilă o decizie împotriva unui viitor just al actului de justiție? Ruina contractuală deranjează politicienii PNL? V-ați gândit la ruina oamenilor? Noi nu facem politică. Acest Grup nu face politică. De ce o strategie politică PNL trebuie să fie împotriva oamenilor?

Calitatea vieții noastre, protejată de Constituție prin intermediul și obligația dumneavoastră, este grav afectată și din lipsa acestei legi pe care vreți să o contestați. Cui folosește această tergiversare? PNL e surd la plânsetul disperat al celor nedreptățiți? E orb la lacrimile amare ale celor evacuați forțat din casele lor de către cei care fac lobby pe lângă cei votați de noi? Unde nu e omenie, nu e nimic. Iar un act de justiție corect poate însemna omenie.

Cu respect, Grupul Clienților cu Credite in CHF” 

View Comments

Articole recente

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

58 de minute ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

2 ore ago

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică în urma furtunii de sâmbătă seară

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…

2 ore ago

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

5 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

5 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More