Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGrupul Cronos Med, rețeaua numărul 1 de chirurgie și dermatologie estetică din România, fondată de dr. Constantin Stan, anunță deschiderea a două noi clinici în țară, la Constanța și, respectiv, Timișoara. Ambele clinici le vor oferi, din această toamnă, pacienților, tratamente estetice minim invazive și chirurgicale, terapii corporale, dar și alte servicii realizate cu tehnologie de vârf, potrivit unui comunicat.
„Cronos Med a intrat deja într-o etapă foarte importantă de dezvoltare, iar întregul proces are legătură cu cei peste 30 de ani de experiență pe care i-am petrecut în cabinet și în sala de operații. Mereu am fost direct interesat de dorințele pacienților, de felul în care și-ar dori să fie tratați, ascultați și consultați. Oamenii sunt cei mai importanți. Pentru ei construim, dezvoltăm, creăm. Salut viitorii pacienți Cronos Med, din Constanța și Timișoara, pe care îi asigur de toată competența echipelor noastre și cărora le urez bun-venit în marea familie Cronos Med.” Dr. Constantin Stan.
„În acest fel, cu deschiderea clinicilor de la Constanța și Timișoara, ajungem la un total de opt clinici, în șase orașe din România. Investițiile inițiale în aceste două clinici noi se ridică la peste 700.000 de euro.” Bogdan Drugă, CEO Cronos Med.
Achiziția face parte din planurile de extindere în oraşe-cheie a grupului Cronos Med în parteneriat cu fondul de private equity Morphosis Capital, parteneriat care are ca scop consolidarea poziţiei Cronos Med drept lider naţional în sectorul esteticii medicale.
Businessul Cronos Med a fost fondat în 1991 la Bacău, de chirurgul estetician Constantin Stan. În prezent, compania operează o reţea de centre medicale specializate în medicina estetică şi plastică, fiind una dintre cele mai extinse din România.
Cronos Med mai deţine clinici şi spitale la Bucureşti, Bacău, Iaşi și Brașov. Raportat la cifra de afaceri, grupul reprezintă cea mai mare reţea de clinici de estetică medicală din România.
Malaezia devine una dintre revelațiile turistice ale ultimilor ani pentru români. Numărul călătoriilor a crescut…
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a elogiat luni pragmatismul preşedintelui SUA, Donald Trump, cu…
Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un…
Începând cu luna iulie 2025, fermierii crescători de animale pot beneficia de credite punte avantajoase,…
Un compromis 'bun' sau o capitulare în faţa preşedintelui american Donald Trump? Comisia Europeană a…
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful Secretariatului General al Guvernului,…
This website uses cookies.
Read More