Sanatate

Grupul de Comunicare Strategică: 35 de persoane se află în carantină; pentru 10.771 a fost instituită auto-izolarea la domiciliu

Un număr de 35 de persoane se află în carantină instituţionalizată, iar pentru 10.771 a fost instituită auto-izolarea la domiciliu, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, până în prezent au fost prelevate şi analizate 579 de probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de infecţia cu COVID-19 ori persoane care au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi cu acest virus. Dintre acestea, 573 au ieşit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.

“În prezent, la nivel naţional, au fost confirmate 6 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, ultimele două cazuri fiind diagnosticate în cursul zilei de astăzi, 4 martie. Toate cele 5 persoane care sunt internate în centrele specializate de tratare a bolilor infecţioase au o stare de sănătate stabilă, iar evoluţia lor medicală este permanent monitorizată”, afirmă aceeaşi sursă.

Miercuri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, pentru analizarea situaţiei privind cazurile confirmate de infecţie cu noul coronavirus, dar şi pentru dispunerea măsurilor necesare pentru combaterea răspândirii virusului.

“Astfel, a fost emisă Hotărârea CNSSU prin care au fost aprobate scenariile de evoluţie a infecţiei cu noul coronavirus (COVID-19) şi măsurile de răspuns necesare. De asemenea, au fost analizate cazurile apărute în ţara noastră, modul de acţiune pentru tratarea persoanelor confirmate cu noul coronavirus, precum şi metodele de izolare a persoanelor care au intrat în contact cu acestea”, afirmă aceeaşi sursă.

Cetăţenii care doresc informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19 pot apela numărul 0800800358. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot solicita amănunte la numărul de telefon: +4021.320.20.20. La aceste linii telefonice pot fi solicitate informaţii despre modul în care se manifestă virusul, modalităţi de prevenire a îmbolnăvirii şi alte detalii legate de conduita preventivă.

Articole recente

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

34 de minute ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

36 de minute ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

37 de minute ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

59 de minute ago

SRI a documentat un caz de trădare prin transmitere de secrete de stat, în formă continuată; suspectul – cercetat

Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More