Burse/Investitii

Grupul Digi Communications N.V. a încheiat 2024 cu un profit înainte de impozitare de 539,8 mii euro; venituri consolidate de 1.925 de milioane de euro, în 2024, creștere cu 13,9% 

Grupul Digi Communications N.V. a încheiat 2024 cu un profit înainte de impozitare de 539,8 mii euro, față de 93,6 milioane euro, în 2023, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București. Digi Communications N.V. a realizat venituri consolidate de 1.925 de milioane de euro, în 2024, creștere cu 13,9% față de anul anterior. EBITDA ajustată a crescut cu 15,8% comparativ cu 2023, ajungând la 685 de milioane de euro. EBITDA ajustată, excluzând impactul IFRS 16, a crescut cu 14,1% de la an la an, până la 580 de milioane de euro, potrivit unui comunicat.

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Anul 2024 a fost unul transformator pentru DIGI Communications, marcat de realizări operaționale și strategice puternice pe toate piețele noastre. În Spania, am avut performanțe remarcabile, ajungând la o cotă de piață de aproximativ 10% atât pe segmentul de telefonie mobilă, cât și pe cel de broadband, într-una dintre cele mai competitive piețe telecom din Europa. În România, am atins un moment istoric, devenind al doilea cel mai mare operator de telefonie mobilă, cu RGU pe mobil în creștere organică cu 13% de la an la an, menținându-ne totodată poziția de lider în segmentele noastre principale. În același timp, ne-am lansat operațiunile comerciale în Portugalia și Belgia, extinzând prezența internațională a DIGI, grație eforturilor remarcabile ale echipelor noastre. Pe partea de fuziuni și achiziții, am cumpărat în Portugalia compania Nowo Communications și am vândut o parte din rețeaua noastră FTTH din Spania către un consorțiu condus de Macquarie Capital. Aceste reușite s-au tradus într-o performanță financiară solidă, cu venituri și alte încasări care au ajuns la 2,33 miliarde de euro. Suntem recunoscători clienților noștri din cele cinci piețe care aleg în continuare DIGI pentru servicii de conectivitate de înaltă calitate, la prețuri accesibile. Încrederea lor ne susține ambiția de a inova și de a ne extinde, iar noi așteptăm cu nerăbdare să valorificăm acest trend în 2025.”

În 2024, Digi a continuat să înregistreze creșteri pe întreg portofoliul de servicii, depășind 27,8 milioane de acorduri generatoare de venit (RGU) în România, Spania, Italia și Portugalia. Aceasta înseamnă o creștere de 16,4% față de 2023. Pe o bază comparabilă, excluzând impactul RGU provenite din achiziția Nowo Communications în Portugalia, numărul de clienți din cele patru piețe a crescut cu 14% față de 2023.

Divizia de servicii mobile se evidențiază prin generarea celui mai mare număr de RGU în cadrul portofoliului Grupului, reprezentând 48% din totalul RGU-urilor pe cele patru piețe. Continuând tendința din trimestrele precedente, în T4 2024 segmentul de telefonie mobilă a ajuns la 13,2 milioane de RGU, în creștere cu 22% față de anul anterior, acoperind clienți din România, Spania, Portugalia și Italia.

În România, segmentul de servicii mobile a ajuns la 6,6 milioane de RGU, în creștere cu 13% comparativ cu 2023. Serviciile de internet fix (broadband) au înregistrat o majorare de 6,9% în 2024, față de 2023, ajungând la 4,9 milioane RGU, în timp ce segmentul Pay-TV (cablu și satelit) a crescut cu 3,3% față de anul anterior, ajungând la 5,9 milioane RGU. Împreună cu telefonia fixă, numărul total de RGU pe piața din România a atins 18,2 milioane la finalul anului 2024, în creștere cu 7,2% față de 2023.

În Spania, operațiunile au continuat performanța remarcabilă în 2024, cu o creștere de 30% a numărului de utilizatori de servicii fixe, internet și telefonie mobilă față de 2023, ajungând la 8,4 milioane RGU. Utilizatorii de telefonie mobilă au crescut cu 25,7%, până la 5,9 milioane RGU, iar numărul clienților de internet fix (broadband) a avansat cu 42,1%, ajungând la 1,95 milioane. La data publicării acestui raport, am depășit pragurile de 2 milioane de clienți de internet fix și 6 milioane de utilizatori de telefonie mobilă.

În Italia, utilizatorii de telefonie mobilă au crescut cu 16,7% față de anul anterior, până la 490 de mii RGU, la finalul anului 2024.

În Portugalia, Digi Communications și-a lansat operațiunile comerciale pe 4 noiembrie 2024, oferind o gamă completă de servicii de telecomunicații, inclusiv internet prin fibră optică, servicii de voce și date mobile (2G/4G/5G), televiziune și telefonie fixă. Digi Portugal a construit de la zero o infrastructură modernă de fibră optică și o rețea națională de telefonie mobilă, folosind tehnologii de ultimă generație pentru a furniza soluții de înaltă calitate la prețuri accesibile. De asemenea, în T4 2024, Grupul a finalizat achiziția Nowo Communications, al patrulea jucător de pe piața telecom din Portugalia, ale cărui rezultate au fost consolidate începând din noiembrie 2024. Astfel, la finalul anului 2024, operațiunile din Portugalia au totalizat 676 de mii RGU, dintre care 321 de mii în segmentul mobil și 127 de mii de utilizatori de internet fix.

În Belgia, joint venture-ul nostru cu Citymesh a demarat operațiunile comerciale pe 11 decembrie 2024. Compania a lansat servicii de internet fix pe propria rețea de fibră optică și servicii de voce și date mobile, DIGI Mobile Light, punând accent pe tarife transparente, fără costuri ascunse sau majorări periodice.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

3 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More