International

Grupul francez Eutelsat confirmă că discută o posibilă fuziune cu rivalul britanic OneWeb

Operatorul francez de sateliţi Eutelsat a confirmat luni, în mod oficial, că poartă discuţii cu rivalul britanic OneWeb cu privire la o posibilă fuziune, o tranzacţie care va ajuta cele două companii să concureze cu proiectul Starlink al miliardarului american Elon Musk sau cu Project Kuiper al grupului Amazon.com, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“În urma zvonurilor care au apărut recent, Eutelsat Communications confirmă că a demarat discuţiile cu ceilalţi acţionari de la OneWeb, cu privire la o posibilă fuziune bazată în întregime pe schimb de acţiuni care va crea un lider global în domeniul conectivităţii”, a anunţat Eutelsat într-un comunicat de presă. “Potrivit termenilor tranzacţiei care sunt discutaţi în prezent, acţionarii Eutelsat şi OneWeb vor deţine fiecare 50% din acţiunile grupului combinat”, a adăugat Eutelsat.

Prin această tranzacţie, OneWeb şi Eutelsat ar putea ajunge într-o poziţie mai bună în cursa pentru a construi o constelaţie de sateliţi pe o orbită joasă, cursă în care sunt angajate de asemenea Starlink şi Project Kuiper.

Fuziunea între Eutelsat şi OneWeb este una sensibilă din punct de vedere politic pentru că ar aduce laolaltă guvernele din Franţa şi Marea Britanie, alături de miliardarul indian Sunil Bharti Mittal şi China, care ar deveni acţionari la entitatea rezultată în urma fuziunii.

Eutelsat, companie cu o valoare de piaţă de aproximativ 2,4 miliarde de euro, este susţinut de banca franceză de stat BPIFrance SA şi la rândul său este un acţionar minoritar la OneWeb. La rândul său, OneWeb a ieşit din insolvenţă în 2020 graţie unui pachet de sprijin acordat de Guvernul britanic cu ajutorul magnatului Sunil Mittal, o dovadă a unei strategii industriale mai intervenţioniste a autorităţilor de la Londra după Brexit.

Cererea pentru lansări de satelit este aşteptată să crească după recentele sancţiuni care au vizat industria spaţială rusească dar şi a faptului că noile constelaţii de sateliţi ar putea oferi o nouă modalitate de a oferi internet în bandă largă din spaţiu.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

10 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More