Update articol:

Grupul german Continental a reluat producţia în Rusia

Continental

Producătorul german de anvelope şi componente auto Continental AG a anunţat miercuri că va relansa, temporar, producţia în Rusia pentru a-i proteja pe angajaţii săi din această ţară, care altfel ar putea fi vizaţi de acţiuni în justiţie, informează AFP, potrivit Agerpres.

La începutul lunii martie, Continental anunţa că a suspendat activitatea la uzina sa de pneuri de la Kaluga, la 170 de kilometri de Moscova, din cauza invadării Ucrainei.

Însă “angajaţii noştri riscă sancţiuni penale dacă renunţăm să răspundem la cererea de pe piaţa locală”, a explicat un purtător de cuvânt de la Continental pentru AFP. “Pentru a ne proteja colaboratorii din Rusia de acţiunile în justiţie, am decis să reluăm, temporar, producţia de pneuri pentru autoturisme, destinate pieţei locale, la uzina de la Kaluga”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Grupul german a precizat că susţine şi respectă toate sancţiunile în vigoare, adăugând că nu intenţionează să facă profit de pe urma activităţilor din Rusia.

În Germania, companiile care şi-au păstrat activităţile din Rusia sunt din ce în ce mai rare. Marii producători auto Volkswagen, BMW, Mercedes au decis să pună capăt producţiei locale şi exporturilor spre Rusia.

Marţi, producătorul de detergenţi Henkel şi-a anunţat şi el retragerea din Rusia, după ce timp de două săptămâni a susţinut că are o datorie aţă de angajaţii săi din Rusia să îşi menţină activităţile din această ţară.

În schimb, magazinele Metro din Rusia rămân în continuare închise iar gigantul din domeniul chimiei Bayer continuă să aprovizioneze Rusia cu seminţe şi produse farmaceutice.

Grupul Continental are aproximativ 232.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 59.000 în Germania.

Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Continental avea la finalul anului 2018, peste 20.000 de angajaţi în România, din care o treime erau ingineri şi informaticieni în centrele de cercetare şi dezvoltare.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie