Energie

Grupul MOL a obţinut un rezultat operaţional de 2,44 miliarde de dolari în 2019

Grupul MOL a obţinut un rezultat operaţional (CCS EBITDA) de 2,44 miliarde de dolari în 2019, peste ţinta orientativă actualizată recent, iar pentru trimestrul 4 a raportat 598 milioane de dolari, informează un comunicat al companiei.

Fluxul de numerar liber simplificat a scăzut comparativ cu 2018, în condiţiile în care compania continuă proiectele de transformare strategică, dar a rămas la un nivel pozitiv de 356 milioane de dolari în 2019.

“Am livrat rezultate financiare robuste în 2019, chiar uşor peste ţinta orientativă actualizată pentru EBITDA, în pofida mediului extern dificil. Am atins, de asemenea, câteva borne importante de-a lungul drumului nostru de transformare până în 2030. Am aprobat achiziţia de active upstream în Azerbaijan, am finalizat 50% din proiectul nostru fanion de polioli, iar businessul de Consumer Services a avut încă un an record. Cu bazele noastre solide şi în pofida incertitudinilor globale în creştere, privim 2020 cu optimism. Cu ajutorul noilor active, ne aşteptăm la creşterea rezultatului EBITDA la aproximativ 2,5 miliarde dolari, pe baza cadrului nostru macro pe termen mediu privind un preţ al ţiţeiului Brent de aproximativ 60 dolari pe baril şi a unei perspective conservatoare privind sectorul petrochimic. Astfel, ar trebui să obţinem un flux de numerar suficient pentru a acoperi investiţiile în proiectele noastre strategice”, a declarat Zsolt Hernadi, CEO şi Chairman al MOL.

Producţia din segmentul Upstream a înregistrat o creştere secvenţială în trimestrul al patrulea şi a rămas aproape neschimbată la nivelul întregului an 2019, la 111.000 bep/zi, uşor peste ţinta orientativă. Din cauza scăderii preţurilor ţiţeiului şi gazului natural, rezultatul EBITDA a fost cu 17% sub nivelul din 2018.

Explorarea şi producţia au rămas activităţile generatoare de numerar pentru Grupul MOL, înregistrând un flux de numerar liber simplificat masiv de aproape 700 milioane dolari în 2019.

“În segmentul Upstream, MOL are o ţintă dublă în 2020: să finalizeze cu succes achiziţia şi să integreze activele ACG, care vor contribui la creşterea producţiei cu 20.000 de barili pe zi. În acelaşi timp, MOL va continua să maximizeze generarea de valoare şi flux de numerar în segmentul Upstream prin operarea eficientă a activelor existente”, arată comunicatul companiei.

Rezultatul operaţional CCS EBITDA pe segmentul Downstream a scăzut cu 13%, la 866 milioane de dolari, reflectând în totalitate mediul macroeconomic mai dificil. În trimestrul al patrulea, rezultatul operaţional CCS EBITDA a scăzut cu 21% faţă de perioada corespunzătoare din 2018, la 191 milioane de dolari, în condiţiile în care marjele de rafinare şi cele din segmentul petrochimic s-au redus la finalul anului trecut. “Totuşi, marjele de rafinare au revenit pe creştere în ianuarie-februarie 2020. Cererea de carburanţi în regiune a rămas foarte solidă în 2019, înregistrând o creştere de 3,4%, care a sprijinit sectorul Downstream”, potrivit companiei.

Segmentul Consumer Services a fost “sectorul vedetă” în 2019, rezultatul EBITDA pe acest segment înregistrând o creştere anuală de 30% în Q4 (24% exprimat în dolari), încheind astfel încă un an cu o creştere solidă de două cifre a venitului. Segmentul Consumer Services a atins anul trecut câteva borne importante, inclusiv generarea de către segmentul non-carburanţi a 30% din marja totală. Dezvoltarea accelerată a conceptului non-carburanţi a continuat: numărul staţiilor reamenajate pentru a include spaţii Fresh Corner a crescut la 877, de la 687 în urmă cu un an.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

31 de minute ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

47 de minute ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

54 de minute ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

2 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

2 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More