Tehnologie

Grupul Orange România a realizat o cifră de afaceri de 1,571 miliarde de euro, în 2022, în scădere cu 2,6%

Grupul Orange România a realizat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 403 milioane de euro, în intervalul octombrie – decembrie, în scădere cu 5,8% față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit unui comunicat. În 2022, cifra de afaceri este de 1,571 miliarde de euro, în scădere cu 2,6% față de perioada similară din 2021. Diminuarea veniturilor este provocată de impactul contextului macroeconomic, dar și de declinul structural al unor activități de voce și date al cărui nivel a depășit factorii de creștere a celorlalte servicii, potrivit companiei.

La 31 decembrie 2022, Grupul Orange România oferea servicii mobile către 10,1 milioane de clienți, servicii fixe în bandă largă către 1,2 milioane de clienți, iar servicii de televiziune prin cablu și satelit către 1,4 milioane de clienți.

”2022 a fost un an esențial pentru noul Orange în Romania, în care am pus bazele devenirii unui operator convergent integrat. Pe lângă lansarea din primăvară a primei oferte comune de servicii fix-mobil destinată tuturor clienților și finalizarea tranziției Orange Romania Communications către brandul Orange, am făcut pași importanți pentru oferirea unei experiențe unitare clienților, prin numărul de contact unic 300 și un nou design pentru toate magazinele și aplicațiile noastre, iar la final de an am reușit să mai înscriem o bornă, prin relocarea echipelor Orange Romania si Orange Romania Communications în două sedii în București.

 În pofida contextului macroeconomic plin de provocări, uitându-ne la nivelul întregului an, reziliența a caracterizat performanța noastră, iar obiectivul nostru a fost să implementăm acțiuni clare pentru a atenua încercările cu care ne-am confruntat. Iar pentru că oamenii sunt motorul principal din spatele reușitelor noastre, le mulțumesc tuturor din marea echipă Orange pentru implicarea lor și toate eforturile făcute pe parcursul întregului an, demonstrând că sunt cu adevărat One Team”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Rețea: 25 de orașe cu prezență 5G la final de 2022

T4 2022 a fost marcat de licitația de spectru, prin care Orange devine operatorul din România cu cel mai mare portofoliu de spectru și își reconfirmă poziția de lider în calitatea serviciilor mobile și fixe, precum și ambiția de a fi alegerea #1 pentru soluții sustenabile de conectivitate și servicii digitale integrate. În același timp, Orange a ajuns operatorul cu cele mai mari investiții în infrastructura de comunicații locală, taxele de licență, pentru achiziționarea acestor drepturi pe 25 de ani, ridicându-se la 264,6 milioane €.

Pentru a asigura acces la conectivitate pentru cât mai mulți clienți, Orange a continuat și în acest trimestru eforturile de extindere a rețelei și de a le furniza clienților acces la tehnologii ce oferă conexiuni de mare viteză. Din T4 rețeaua 5G e disponibilă în Miercurea-Ciuc, Suceava și Târgu Mureș, iar numărul orașelor în care clienții beneficiază azi de conectivitate Orange 5G ajunge, astfel, la 25.

Anul trecut, peste 1.500 de noi localități din mediul urban și rural au primit acces la conectivitate 4G și 4G+, acoperirea 4G fiind de 98,67% din populație, în timp ce rețeaua 4G+, cu viteze de download de până la 355,6 Mbps și de până la 47,5 Mbps pentru upload, acoperă 80,15% din populație.

Eforturile de expansiune au fost completate de cele de performanță a rețelei Orange, desemnată pentru al nouălea an consecutiv de auditorul independent LCC International drept cea mai rapidă rețea mobilă și cea mai rapidă rețea 5G din România. Totodată, în urma analizei Ookla® a rezultatelor comparative Speedtest Intelligence® obținute pentru operatorii români în T3-T4 2022, Orange România a fost desemnată cea mai rapidă rețea fixă.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

20 de minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

27 de minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

28 de minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

49 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

55 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

57 de minute ago

This website uses cookies.

Read More