Categories: Fără categorie

Grupul Superbet acordă un prim sprijin refugiaților ucraineni din România și Polonia

În contextul crizei umanitare din Ucraina, care a dus deja la peste jumătate de milion de refugiați, majoritatea ajunși în Polonia și în România, Grupul Superbet vrea să fie alături de ucrainieni, în momentele dramatice pe care le traversează, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, grupul va acorda sprijin în valoare de 265.000 de euro pentru refugiatii din Romania si Polonia.

În țara noastră, sprijinul va fi acordat sub formă de cazare, alimente și asistență medicala timp de o lună pentru un număr de minim 100 de refugiați. De asemenea, 800 de telefoane dotate cu cartele SIM pre-încărcate cu opțiuni dedicate comunicării către Ucraina vor fi oferite celor care intră în țară.

În Polonia, unde grupul activează din 2017, Superbet va contribui semnificativ financiar către un ONG umanitar implicat activ în criza curentă.

Am fost mișcați de solidaritatea și de empatia românilor și polonezilor în mijlocul celei mai grave crize umanitare pe care o traversăm, cauzată de războiul din Ucraina. Angajații și managementul grupului Superbet se implică și contribuie la ajutorul de care semenii noștri au nevoie acum și în perioada care va urma. Simțim o nevoie puternică de a multiplica efortul tuturor de până acum, menit să-i ajute și protejeze pe toți cei care sunt nevoiți să se refugieze în România, Polonia sau în alte țări din vecinătate”, a declarat Augusta Dragic, cofondator și președinta Fundației Superbet, prin care grupul Superbet derulează acțiunile sale de CSR.

În România și în Polonia, țări implicate activ în această criză umanitară, Grupul Superbet are operațiuni extinse ca număr de angajați și ca cifră de afaceri.

Articole recente

ANPC a propus, în urma unui control, închiderea locurilor de joacă din  6 parcuri bucureștene – foto

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a realizat, în data de 30 septembrie 2022,…

3 minute ago

Washingtonul şi Ottawa, favorabile unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO, fără însă a sprijini o procedură accelerată

Statele Unite şi Canada s-au declarat vineri favorabile unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO,…

9 minute ago

ONU: Rusia blochează o rezoluţie a Consiliului de Securitate care condamna anexările sale din Ucraina

Deloc surprinzător, Rusia şi-a folosit dreptul de veto vineri pentru a împiedica adoptarea unei rezoluţii…

11 minute ago

Polonia distribuie iodură de potasiu din cauza ameninţării nucleare

Autorităţile poloneze au anunţat vineri că au distribuit comprimate de iodură de potasiu pompierilor din…

11 ore ago

Stoltenberg: NATO nu se implică direct în conflict, dar va sprijini Ucraina să recupereze teritoriile ocupate

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat vineri anexarea ''ilegală şi ilegitimă'' de către…

11 ore ago