Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAsociaţia a crescut în perioada menţionată de la un număr iniţial de 18 persoane la 132 de membri, iar comunitatea extinsă include peste 240 de startup-uri în portofoliul agregat şi alte peste 1.000 de startup-uri întâlnite în pitchuri organizate direct sau prin diferitele programe de accelerare.
TechAngels a avut şi un rol de catalizator pentru dezvoltarea altor vehicule de suport din comunitatea tech, o bună parte dintre membrii grupului fiind implicaţi în creşterea mai multor incubatoare, acceleratoare, platforme de investiţii, fonduri VC, care completează ansamblul ecosistemului şi îi cresc eficienţa.
“În ultimii trei ani am crescut de patru ori ca număr de membri şi am investit, în comun, cât în perioada 2013-2019 cumulat. TechAngels este în acest moment ca un nod de reţea pentru comunitate, un prim punct de contact pentru startup-uri, de unde pot primi finanţare, sfaturi, oportunităţi de clienţi sau parteneri sau, în funcţie de stadiul în care se află, ghidare către acceleratoare sau fonduri. Pentru investitori, grupul oferă şansa de a se conecta cu alţi membri, cu experienţe complementare. În grup, sindicalizăm nu numai banii ci şi cunoştinţele de business iar creşterea este comună”, a spus Mălin-Iulian Ştefănescu, preşedintele TechAngels.
Investitorii de tip angel intervin într-o fază critică de dezvoltare a startup-urilor, aceea care asigură trecerea de la un produs minim viabil la cea de startup cu un potenţial de creştere accelerată, finanţabil prin fonduri de investiţii. Aportul investitorilor de tip angel se măsoară nu numai în bani ci şi în sfaturile care ajută structurarea business-ului, strategia de dezvoltare, de vânzări, completarea echipei etc.
“Dacă ne uităm la majoritatea clasamentelor cu startup-uri promiţătoare din România, realizate local sau internaţional, veţi vedea că peste 80% din startup-urile menţionate au investitori angel ca suport. Chiar investitori membri ai TechAngels. Nu mi se pare întâmplător, ci este o bună dovadă că un angel investor potrivit completează practic echipa unui startup şi că membrii TechAngels au această capacitate”, a subliniat Mălin Ştefănescu.
Grupul, cu o structură informală, permite investitorilor membri să participe individual sau în formulă sindicalizată la investiţii şi oferă startup-urilor o reţea de suport şi şansa de a face un singur pitch pentru peste 132 de posibili angel investors.
Asociaţia TechAngels, înregistrată oficial în 2013, a fost iniţiată de Andrei Pitiş, Radu Georgescu şi Bogdan Iordache, care au şi condus organizaţia până în 2016, apoi aceasta a fost condusă de Dan Călugăreanu, ca preşedinte şi Matei Dumitrescu, în calitate de vicepreşedinte. Din 2019 şi până acum TechAngels a fost reprezentat de Mălin-Iulian Ştefănescu, preşedinte, şi de Mihai Guran, Matei Dumitrescu, Andrei Dudoiu, Ştefan Popa şi Cosmin Curticăpean, în calitate de vicepreşedinţi.
TechAngels este un grup deschis de investitori privaţi interesaţi să susţină dezvoltarea startup-urilor din domeniul tehnologiei din România şi din regiune. Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialişti C-level din companii multinaţionale, cu experienţă extinsă pe piaţa din România şi din întreaga lume, în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea pieţelor, vânzări, marketing etc.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More