Burse/Investitii

Grupul TeraPlast anunță preluarea integrală a Cortina WTB de către Wetterbest

Wetterbest, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri și parte a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a ajuns la un acord pentru preluarea integrală a Cortina WTB, producător și distribuitor de țiglă metalică din zona Olteniei. În urma tranzacției, Wetterbest și-a majorat participația de la 51% la 100% din capitalul companiei. Tranzacția urmează să se finalizeze după obținerea avizului de la Consiliul Concurenței, potrivit unui comunicat.

Achiziția Cortina WTB face parte din procesul de dezvoltare a Grupului TeraPlast. Wetterbest este una dintre companiile care contribuie semnificativ la cifra de afaceri a Grupului, iar prin această preluare susținem planurile de consolidare și expansiune a rețelei de distribuție și a portofoliului de clienți, atât pe plan local, cât și regional”, a declarat Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Cortina WTB, cu sediul în Podari, județul Dolj, este unul dintre cei mai importanți producători și distribuitori de țiglă metalică din zona de sud-vest. Fabrica produce profilul Clasic de țiglă metalică din portofoliul Wetterbest, tablă cutată W8 și tablă plană. Capacitatea de producție a fabricii este de peste 1,5 milioane metri pătrați anual.

Wetterbest este al doilea cel mai mare producător de pe piața de țiglă metalică din România, atât cantitativ, cât și valoric. În prezent, producția se realizează pe 40 de linii automate de producție și ambalare în trei locații – Băicoi (Prahova), Podari (Dolj) și Sărățel (Bistrița Năsăud).

Această investiție se alătură celei de 8,4 milioane de euro pentru extinderea capacității de producție și relocarea fabricii din Băicoi.

În primul semestru, Wetterbest a înregistrat o creștere de 28% a afacerilor, până la 105 milioane de lei, față de peste 82 milioane de lei în primele șase luni din 2018. Profitabilitatea companiei a crescut cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, EBITDA depășind 5 milioane de lei.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

12 minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More