Banci

Grupul UniCredit România – profit net consolidat de 436.217 mii RON în primele șase luni ale anului 2021

Grupul UniCredit România a obținut un profit net consolidat de 436.217 mii RON în primele șase luni ale anului 2021, în creștere cu 42,25% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit raportului transmis BVB.

Creșterea profitului net este generată în principal de scăderea cheltuielilor cu provizioanele pentru risc de credit. Profitul net consolidat după interesul minoritar s-a situat la 421.880 mii RON, în creștere cu 31,89% față de perioada comparativă a anului precedent.

După un an 2020 cu condiții de piață dificile în contextul pandemic, în care Banca a avut o abordare de risc foarte prudentă, în primul semestru al anului 2021 creditarea a accelerat, atât pe segmentul Companiilor cât și pe cel al Persoanelor Fizice, prin volume nou finanțate superioare perioadei similare a anului trecut.

În primele șase luni ale anului 2021 costul cu riscul de credit s-a îmbunătățit date fiind calitatea portofoliului de credite, recuperările semnificative și reluarea plăților din partea clienților ce au beneficiat de suspendarea acestora în contextul pandemiei, iar rata creditelor neperformante a înregistrat o diminuare graduală.

Grupul UniCredit România a realizat în primul semestru al anului 2021 venituri operaționale consolidate de 1.085.970 mii RON, în creștere cu 0,73% față de primul semestru al anului 2020, susținute de veniturile din comisioane și veniturile nete din dobânzi că urmare a creșterii volumelor comerciale. În aceeași perioada, cheltuielile operaționale au înregistrat o creștere de 12,32% în suma de 57.890 mii RON, comparativ cu iunie 2020 în principal datorită creșterii cheltuielilor cu contribuția la fondul de rezoluție și a unor diverse alte cheltuieli impactate de inflație (inclusiv cheltuieli salariale).

Principalii indicatori financiari ai Grupului UniCredit România se prezintă la finele semestrului întâi al anului 2021, după cum urmează: rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii (ROE) a fost 7,37%, iar rentabilitatea anualizată a activelor (ROA) s-a plasat la 0,85%, ambele valori fiind semnificativ mai mari decât cele înregistrate în perioada comparativă a anului trecut. Raportul între costuri și venituri s-a situat la 48,60%, în creștere față de perioada similară a anului precedent datorită creșterii cheltuielor operaționale.

La 30 iunie 2021, Grupul UniCredit (“Grup”) include UniCredit Bank S.A. ca societate mamă și filialele sale, UniCredit Consumer Financing IFN S.A. (“UCFIN”), UniCredit Leasing Corporation IFN S.A (“UCLC”), Debo Leasing S.R.L. (“DEBO”) și UniCredit Insurance Broker S.R.L (“UCIB”).

La 30 iunie 2021, Grupul UniCredit își desfășura activitatea prin intermediul sediului central din București și prin rețeaua sa formată din 147 sucursale și agenții (31 decembrie 2020: 148) deschise pe teritoriul României.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

2 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

2 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

3 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

3 ore ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More