Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGuvernul a aprobat, vineri, alocarea a 110 milioane lei pentru decontarea cheltuielilor din lunile mai şi iunie privind cazarea şi hrana refugiaţilor ucraineni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
“Guvernul a alocat astăzi suma de 110 milioane lei pentru decontarea cheltuielilor de cazare şi hrană a refugiaţilor ucraineni. Această sumă va acoperi decontarea cheltuielilor pentru lunile mai şi iunie ale anului curent, iar banii provin din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului”, a precizat Constantin, după şedinţa de Guvern, potrivit Agerpres.
Întrebat în legătură cu plata la zi a cheltuielilor pentru refugiaţii ucraineni, Mihai Constantin a spus: “Este o preocupare şi un angajament ferm şi constant de a susţine refugiaţii din Ucraina”.
“Şi tocmai am anunţat astăzi, aş spune, o parte plină. Întârzierile, care au fost nefericite, dar din motive obiective, tocmai au început să fie şterse din calendar. Din cele patru luni, dacă nu mă înşel, de întârziere, două, iată, au fost rezolvate astăzi şi se vor identifica surse de finanţare pentru ajungerea la zi a acestui sprijin”, a adăugat Constantin.
Întrebat cum trăiesc aceşti oameni care aşteaptă banii de la Guvern, Mihai Constantin a spus: “Eu cred că refugiaţii ucraineni, care, din nefericire, au ales să plece de la casele lor, trăiesc în România mai bine decât ar face-o la ei acasă, într-o ţară invadată militar de o forţă agresivă străină”.
“Angajamentele noastre pentru a-i susţine pe refugiaţi rămân la cote înalte şi cred că am văzut şi la nivel social multe, multe dovezi de sprijin. De asemenea, ţin să vă readuc aminte că refugiaţii tocmai pentru a – îmi permit un comentariu acum – compensa dorul de casă sunt ajutaţi şi să se insereze în piaţa de muncă de la noi din ţară şi să se adapteze cât mai bine, temporar, condiţiei pe care o acum, cea de refugiat din motiv de război din propria ţară.(…) Este un sprijin guvernamental pe care executivul, statul român s-a angajat să-l ia şi probabil că nu le-a fost uşor, dar compensarea, iată, vine din urmă şi cred că acei refugiaţi au reuşit cumva să depăşească această perioadă mai dificilă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More