Update articol:
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu Fondul Proprietatea

Guvern: Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la BVB va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR

Guvern: Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la BVB va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR
 - poza 1

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a primit, la Palatul Victoria, delegația Fondului Proprietatea. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția investiților gestionate de Fondul Proprietatea și a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care acest fond le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

“Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține.
Acest demers va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori București va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârșitul primului semestru al anului viitor, a transmis Guvernul.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/01/2026)

Convocare AGOA din data de 09/10.03.2026