Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, desfăşurată la Palatul Victoria, a informat un comunicat al Guvernului, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe 2025, Guvernul va aproba, printr-o ordonanţă de urgenţă, măsuri fiscal-bugetare pentru eficientizarea cheltuielilor statului şi scăderea deficitului bugetar. Măsurile fiscal-bugetare vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din Produsul Intern Brut, a transmis Guvernul.
“La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţinerii investiţiilor, în condiţiile menţinerii unui control riguros asupra cheltuielilor publice”, a afirmat prim-ministrul, citat în comunicat.
Conform şefului Executivului, în cursul anului 2024, aproximativ 69 de miliarde de lei – respectiv 3,92% din PIB – reprezintă investiţii şi cheltuieli esenţiale, precum cele cu majorările salariale din sectorul bugetar – din sistemul sanitar, educaţie, apărare, creşterea pensiilor, plăţile pentru plafonarea preţului la energie, cheltuieli din domeniul sănătăţii, subvenţii pentru transportul public etc.
Reprezentanţii patronatelor au considerat necesare măsurile pentru limitarea cheltuielilor statului şi au apreciat că este nevoie de un efort major şi urgent de combatere a evaziunii fiscale, se arată în comunicatul citat.
La reuniunea cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor au participat din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, vicepremierul Tanczos Barna, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel-Ovidiu David, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More