Politica

Guvern: Premierul nu a întreprins vreun demers oficial de retragere a dosarului de înscriere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO

Premierul Florin Cîţu nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană şi nici nu a înaintat vreo propunere cu privire la acest subiect, precizează, miercuri, biroul de presă al Guvernului, potrivit Agerpres.

Sursa citată afirmă că declaraţiile atribuite premierului referitor la această temă sunt false, subiectul fiind discutat “strict la nivelul coaliţiei”.

“Premierul Florin Cîţu nu a înaintat nicio propunere cu privire la acest subiect şi nici nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană. Prin urmare, declaraţiile care i-au fost atribuite premierului cu privire la o decizie în legătură cu retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană sunt false. Menţionăm că tema a fost discutată strict la nivelul coaliţiei. În acest context, Guvernul României face apel la respectarea acurateţei informaţiilor”, menţionează biroul de presă al Executivului.

Precizările, adaugă aceeaşi sursă, vin în contextul informaţiilor “lansate în spaţiul public de Greenpeace” referitor la o eventuală retragere a dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană şi la implicarea premierului în acest demers.

O statuie vivantă îmbrăcată în haine aurii şi reprezentându-l pe prim-ministrul Florin Cîţu a fost dezvelită miercuri, în Piaţa Victoriei, în cadrul unei acţiuni organizate de către Greenpeace România, în contextul în care coaliţia guvernamentală discută despre modul în care va fi gestionat dosarul de înscriere a sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Cristian Neagoe, activist Greenpeace România a susţinut cu această ocazie că ezitările Guvernului Cîţu “care acum se bâlbăie dacă să retragă sau nu dosarul de la Roşia Montană” nu fac decât “să alimenteze” procesul pe care Gabriel Resources l-a intentat României la Washington.

“Vorbim de 4,4 miliarde de euro, care ar putea fi pierdute, sub acelaşi pretext pe care l-a folosit guvernul Dăncilă în 2018 pentru suspendarea aceluiaşi dosar la UNESCO, anume că intrarea Roşiei Montane în patrimoniul mondial ar putea să însemne pierderea procesului de către România. Acesta este un argument fals, (…) chiar o minciună, pentru că Roşia Montană este un sit istoric, protejat de legea română încă din 1992, iar UNESCO vine cu o protecţie juridică în plus, cu bani pentru restaurare, cu plasarea Roşiei Montane pe toate hărţile de turism ale lumii (…)”, a declarat Neagoe.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More