Politica

Guvern: Se înfiinţează Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice

Guvernul a aprobat, joi, măsurile privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea prevede înfiinţarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.

Agenţia este înfiinţată conform principiilor guvernanţei corporative în rândul companiilor de stat şi este parte dintr-un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), mai precizează sursa citată.

Guvernul menţionează că instituţia nou înfiinţată are rolul de a elabora şi de a propune Guvernului proiectul de lege privind politica de proprietate a statului, de a coordona şi monitoriza implementarea acţiunilor şi politicilor de guvernanţă corporativă la nivelul autorităţilor publice tutelare şi de a aplica sancţiuni pentru abaterile identificate.

AMEPIP va avea responsabilitatea finală de a asigura o procedură de selecţie transparentă şi competitivă pentru aprobarea numirii membrilor consiliului de administraţie, va monitoriza, evalua, controla şi publica raportarea periodică a indicatorilor de performanţă. De asemenea, Agenţia va aplica sancţiuni pentru întreprinderile de stat care nu respectă indicatorii-cheie de performanţă, mai prevede actul normativ.

“Pentru atingerea obiectivelor AMEPIP, principalul instrument de lucru va fi un tablou de bord de monitorizare a performanţelor întreprinderilor publice prin intermediul căruia vor fi urmăriţi indicatorii de performanţă, financiari şi nefinanciari şi cei cheie”, se mai menţionează în comunicat.

De asemenea, conducerea Agenţiei va fi asigurată de către un preşedinte, doi vicepreşedinţi, asimilaţi funcţiei de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat.

Mandatul acestora va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru o singură dată. Numirea acestora se realizează prin Decizie a Prim-ministrului, la propunerea Secretarului general al Guvernului, în urma unei proceduri transparente de selecţie, prevăzute în hotărâre de Guvern.

Actul normativ mai prevede că evaluarea managementului AMEPIP se realizează la fiecare doi ani, printr-un audit extern independent. Selectarea entităţii care urmează să realizeze auditul va fi făcută de către Secretariatul General al Guvernului, în conformitate cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.

“Prin măsurile propuse se urmăreşte asigurarea unui management performant şi profesionist al AMEPIP, care să corespundă standardelor OCDE în materie de guvernanţă corporativă, precum şi cerinţelor din Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României din 3 noiembrie 2021 (CID)”, mai arată Guvernul.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

10 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More